Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control al premierului la TAROM, dar și la Ministerul Transporturilor. Prim-ministrul demis recunoaște că acuzațiile aduse de fostul director general al companiei aeriene ministrului Răzvan Cuc sunt foarte grave.
Dăncilă insistă că nu va lua nicio decizie până când ancheta declanșată în acest caz va arăta dacă ministrul este sau nu vinovat.
După câte înțeleg, ministrul Transporturilor are dreptul să se intereseze dacă sunt anumiți pasageri, așa este regulamentul, dar acest lucru nu înseamnă că și-ar permite să țină navele la sol. Am transmis Corpul de Control la Tarom și la Ministerul Transporturilor. Eu am încredere în oameni și la prezumția de nevinovăție. Este o acuzație gravă și de aceea este grav atunci când noi spunem că este adevărat. Eu cred că nimeni nu și-ar fi permis să facă așa ceva, a spus președintele Partidului Social Democrat.
Viorica Dăncilă a mai adăugat discuția dintre ministrul Cuc și fostul director TAROM a fost o discuție între colegi.
Fiecare dintre noi, presupun, că a vorbit cu prietenii... Dumnealui, cunoștințele dumnealui... Suntem colegi, este normal că să vorbim între noi, colegii. Nu vă imaginați că în alte partide politice nu discuta colegii între ei. Este normal să discute și cu domnul Arsenie, este normal să discute și cu alți deputați, a mai spus prim-ministrul demis.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!