Poliţiştii din Cluj şi din Bihor s-au mobilizat, vineri după amiază, după ce familia unei adolescente de 15 ani a reclamat faptul că aceasta a răpită de trei persoane, un bărbat şi o femeie. Autoturismul în care fata se afla, alături de cei trei adulţi, a fost oprit pe drumul dinspre Huedin către Oradea. Surse judiciare afirmă că cei trei voiau să o ducă pe fată unui tânăr, cu care doreau să aibă o relaţie.
Incidentul s-a produs în după amiaza zilei de vineri, într-un magazin din Huedin, judeţul Cluj, relatează News.ro.
„În fapt, la data de 2 august a.c., în jurul orei 16.15, poliţiştii au fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul că o minoră, de 15 ani, ar fi fost introdusă într-un autovehicul, împotriva voinţei sale, de către persoane necunoscute şi dusă într-o direcţie necunoscută. Ca urmare a apelului, la nivelul Poliţiei oraşului Huedin şi al Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin s-a format o echipă complexă, fiind demarate cu celeritate activităţi investigativ-operative pentru depistarea minorei şi luarea măsurilor legale. Astfel, s-a acţionat cu sprijinul efectivelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Poliţia municipiului Oradea, context în care minora a fost depistată în jurul orei 17.45, în prezenţa a trei adulţi. Conform cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că cele trei persoane, respectiv doi bărbaţi de 37 şi 21 de ani şi o femeie de 26 de ani, s-ar fi deplasat cu autoturismul în zona unui centru comercial din oraşul Huedin unde se afla minora de 15 ani, alături de o prietenă, iar femeia de 26 de ani, pe care minora o cunoştea, ar fi determinat-o să se urce în autoturism fără a-i spune în mod cert direcţia de deplasare”, informează oficialii Poliţiei Cluj, sâmbătă.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că adolescenta de 15 ani era cu o prietenă, majoră, iar aceasta a observat cum femeia a determinat-o pe fată să urce în autoturism. Fata de 18 ani a sunat la familia adolescentei tatăl acesteia cerând sprijinul Poliţiei.
Primele date din anchetă arată că cei trei adulţi voiau să o ducă pe fată spre Oradea, unde o aştepta un tânăr de 15 ani pe care cei trei voiau ca fata să îl cunoască, pentru a avea o relaţie. Cei doi bărbaţi şi femeia au fost reţinuţi pentru lipsire de libertate în mod ilegal, urmând ca în cursul zilei de sâmbătă să fie prezentaţi magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri preventive
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!