Doi dintre protestatarii #rezist, Cătălin Teniţă şi Marian Rădună, au depus plângeri penale împotriva lui Sebastian Ghiţă, pentru ameninţare, după ce fostul deputat, fugar în Serbia, i-a amenințat cu bătaia pe cei care protestează în stradă față de modificarea legilor justiției.
Sebastian Ghiță, care a anunțat că va candida la europarlamentare pe listele Partidului România Unită, a declarat, la postul de televiziune pe care îl patronează, că îi va trimite pe membrii formațiunii politice - citez - „să le dea o mamă de bătaie" manifestanților #rezist. „Dacă poliția nu-i trimite acasă, o să-i trimitem noi", a transmis politicianul fugit din țară.
„Daca le mai prindem pe străzi pe bandele #Rezist, cum i-am vazut astăzi la Ministerul Justiției, s-ar putea să se întâlnească cu niste cetățeni de la Partidul România Unită, care să le dea niște șuturi în fund și să îi trimită acasă. Dacă poliția nu-i trimite acasă, o să-i trimitem noi. Că asta nu-i democrație (…) Dacă avem o lege și o instituție, o respectăm. Nu se trezesc unii dintre noi să spargă geamurile, să-l bată pe ministru sau pe judecători. Asta curând se va termina. Dacă poliția nu-i ia de pe străzi, o să ne luăm la bătaie cu ei (…) Ne asumăm. N-am știut și nu știm. Dar suntem atenți și cum îi vom prinde pe străzi bătând vreun ministru, distrugând instituții și sărind pe gardurile Parlamentului, o să le dăm o mamă de bătaie. Să plece la ei acasă și să ne lase-n pace”, a amenințat Sebastian Ghiță.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!