Doi cetățeni români, în vârstă de 61 și 62 de ani, au fost reținuți pe Aeroportul din München după ce au fost prinși cu bijuterii în valoare de 650.000 de euro, încercând să le introducă ilegal în Germania. Cei doi se întorceau din Elveția și au atras atenția vameșilor din cauza unui detaliu aparent banal – ceasul extravagant purtat de unul dintre bărbați.
Bărbații au încercat să părăsească zona vamală fără să se supună unui control de securitate, însă vameșii au observat ceasul de lux purtat de unul dintre ei, ceea ce a ridicat suspiciuni. În urma unei verificări amănunțite, autoritățile au descoperit bijuterii și obiecte de valoare care nu fuseseră declarate, iar valoarea acestora depășea suma de 650.000 de euro.
Printre bijuteriile descoperite se număra un colier din aur alb, incrustat cu 614 diamante, 11 onixuri și două smaralde, cu o valoare estimată la 488.000 de euro. De asemenea, ceasul care le-a atras atenția vameșilor era unul personalizat, având o valoare de aproximativ 150.000 de euro, potrivit cotidianului german BILD, citat de Libertatea.
„Marfa a fost reținută, iar pe numele celor doi români a fost deschis un dosar penal pentru evaziune fiscală. Vor trebui să achite 130.000 de euro drept taxe vamale dacă doresc să își recupereze bunurile confiscate”, a declarat Thomas Meister.
În plus, românii riscă să primească o amendă usturătoare, care se va calcula în funcție de veniturile acestora și ar putea ajunge la sute de mii de euro. Dacă cei doi nu au antecedente penale, este posibil să evite pedeapsa cu închisoarea, însă în caz contrar, sancțiunea ar putea fi mai severă.
În Germania, legislația privind evaziunea fiscală este foarte strictă, iar cazurile de contrabandă de bunuri valoroase sunt tratate cu seriozitate, mai ales când sumele implicate sunt atât de mari.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!