Elena Udrea nu scapă de închisoare.
Fostul ministru al Turismului, dar și fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, ceruseră înlocuirea arestului preventiv cu controlul judiciar sau arestul la domiciliu, însă potrivit presei locale, solicitarea lor a fost respinsă de autoritățile din Costa Rica.
Elena Udrea e deținută la închisoarea Vilma Curling, după ce a fost arestată în baza mandatului internațional emis pe numele ei.
Ea a cerut azil politic și acum așteaptă un răspuns al autorităților în privința cererii de extrădare formulate de justiția din România.
Atât Udrea, cât și Bica au fost arestate în Costa Rica după ce poliția locală a pus în aplicare o cerere a Interpol.
Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită și abuz în serviciu.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!