Andreea Marin (49 de ani) a legat munca și distracția și s-a bucurat de câteva zile frumoase petrecute în Italia. Fosta prezentatoare tv și-a îndeplinit un angajament profesional, apoi a avut timp pentru sufletul ei. A ajuns în Sardinia, unde a stat la plajă și, cu zâmbetul pe buze, le-a împărtășit și admiratorilor câteva momente și instantanee.
Fanii nu au mai văzut-o de mult timp în costum de baie, dar vacanța la plajă a fost ocazia ideală ca cea supranumită "Zâna Surprizelor" să posteze pe Facebook și Instagram și astfel de imagini. Așa se face că aceasta a pus pe ea un costum de baie simplu, negru și decoltat, dintr-o singură piesă, care i-a pus în valoare forma fizică.
Andreea Marin a slăbit 20 de kilograme după o vizită la medic
Andreea a slăbit 20 de kilograme în 2023, fiind acum la greutatea pe care o avea în liceu. Dorința de a da jos atât de multe kilograme nu a venit mânată fiind de a-și contura silueta, ci pentru că medicul cardiolog i-a spus că trebuie să slăbească.
„S-a întâmplat ceva cu mine, într-adevăr. Acum un an. În timpul muncii, am căzut pe stradă. Pur și simplu, în timpul filmărilor. A venit salvarea rapid, colegul cu care filmam s-a alertat, am fost dusă rapid la spital, iar acolo medicii m-au pus pe picioare. Astfel de episoade, cu perfuzii, am avut din plin în anii în care, de exemplu, făceam televiziune și în care munceam de luni până duminică, zile și nopți. Era o presiune a directului, nu exista să nu-ți iasă ceva, nu puteai să repari. Era în direct, se vedea. Nu exista să schimbi ceva, să repari săptămâna viitoare. Nu, totul trebuia să fie perfect. Medicii m-au pus pe picioare în momentul acela, după care m-am întors pentru că am observat că nu respir bine”, a dezvăluit vedeta, acum câteva luni.
Andreea Marin a detaliat simptomele cu care se confrunta: „Nu în timpul zilei când sunt în vervă, când sunt agitată, ci seara, la sfârșitul zilei. Seara, când voiam mă puneam să adorm. Era o senzație foarte neplăcută, care mă dusese la anxietate, la atacuri de panică. Ca să vă închipuiți, vă spun că era o senzație ca aceea de înec, când simți că nu mai ai aer fiind sub apă”, a mai precizat ea, continuând: „M-am gândit la probleme de inimă, pentru că în familie am un astfel de istoric, tatăl meu a murit de infarct și am ajuns la cardiolog foarte bun care mi-a spus „Știți, noi ne-am întâlnit acum 20 de ani”. Și, acum 20 de ani, zice el, în timp ce mă duce pe un hol și mă suie pe un cântar din ăla cu greutăți, ca pe timpuri, îmi spune: „Acum 20 de ani aveați 20 de kilograme în minus. M-am urcat pe cântar, am făcut un calcul și mi-am dat seama că avea dreptate. În 20 de ani luasem 19 kilograme. Fiind înaltă, nu-ți dai seama, nu ți se pare o dramă. Crede-mă că mi-a picat fața, nu mi-am dat seama că poate fi o diferență atât de mare. Medicul mi-a spus: sport, dietă și sex. (...) Mi-a spus că nu am nimic la inimă, am făcut niște teste și m-a făcut să înțeleg că corpul meu are o toleranță. M-am apucat de dietă, am slăbit cinci kilograme în prima lună, iar apoi, într-un an, am dat jos alte 15 kilograme. Am greutatea din liceu”, a mai spus vedeta.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!