Acum la Digi FM LIVE - ON AIR

Delia, reacție după ce a generat o întreagă dezbatere legată de faptul că nu vrea copii: "Înțeleg că sunt mult prea fericită pentru frustrările unora"

Delia
Delia / Foto: Facebook

După ce zilele trecute Delia a iscat o întreagă dezbatere în mediul online cu privire la decizia ei personală de a nu avea copii, acum solista a transmis un nou mesaj pe Instagram în această privință.

De câteva zile, răspunsul Deliei la întrebarea "de ce nu face copii?" s-a rostogolit pe internet și în presă, acolo unde a primit replici pro și contra din partea oamenilor simpli, dar și din partea unor persoane publice. În timp ce unii au acuzat-o de egoism, alții i-au apreciat deschiderea și i-au respectat decizia pur personală.

Citește și: Delia, despre motivele pentru care nu face copii: "Cred că ar trebui felicitați oamenii care nu fac"

Aflată într-o vacanță în afara țării, cântăreața și-a făcut timp pentru a le mulțumi celor care i-au luat apărarea, dar a menționat că o astfel de atitudine din partea altora nu ar trebui să fie o normalitate, ci normal ar fi ca ceilalți să respecte decizia unui om privind un lucru personal.

"Vă mulțumesc foarte mult pentru mesajele de susținere, pentru video-urile pe care le-ați făcut. Nu e nevoie să mă apere nimeni, nu am nevoie să fiu apărată. Într-o lume normală la cap, nu ar trebui să fiu apărată dacă vreau sau nu să mănânc ceva, să mă îmbrac cumva
Nu puteți să-mi luați apărarea pentru că am răspuns unor întrebări, mă sperie. Nu am nevoie să fiu apărată pentru că am răspuns unei întrebări, nu? Nu trăim în Povestea Slujitoarei. Am voie să zic că prefer apa plată și nu minerală, pot să fac asta?", a spus Delia pe InstaStory.

Citește și: Dan Negru: „De ce nu aveți copii” e intimitatea in care nimeni nu trebuie să intre

Delia, exasperată de întrebările pe seama maternității: "Efectiv ajungi la disperare"

Artista a continuat și a spus că este vorba despre o hotărâre care o privește doar pe ea, care nu ar trebui considerată un sfat general valabil. Mai mult, spune că astfel de întrebări care intră în cele mai intime colțuri ale vieții nu ar trebui adresate.

"Nu am dat sfaturi în a face sau nu copii, fiecare să facă ce dorește, ce simte, ce iubește. Eu am vorbit despre mine, am răspuns întrebărilor inconfortabile și de nesuportat, doar atât am făcut. Doar nu crede cineva că principalul motiv pentru care am zis că n-aș vrea să fac copii este pentru că suntem mulți. Nu cred că ați înțeles așa, mot-a-mot, că suntem mulți și mă sacrific eu. Nu e cazul. De 20 de ani primesc aceeași întrebare și am să răspund și de acum încolo în fel și chip. Am să încerc să fiu creativă și să găsesc tot felul de tâmpenii, pentru că efectiv ajungi la disperare, nu poți să trăiești în teroarea asta. Nu merită nimeni chestia asta. Nu vă cer să empatizați cu mine. Înțeleg că sunt mult prea fericită pentru ca cineva să empatizeze cu chestiile prin care trec, sunt mult prea fericită pentru frustrările unora, înțeleg asta. Foarte important e că vorbesc despre ce simt acum, azi. E posbil ca peste o lună-două să am altă părere despre ce aș vrea sau nu să fac. În momentul ăsta asta simt și, probabil, alimentată de multe întrebări, o să răspund într-un mod mai ironic sau acid. Mă pot răzgândi oricând", a mai enunțat solista.

Citește și: Cabral: „Am vreun drept, am cel mai mic drept să comentez alegerea Deliei?”

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Fondată în 1720, Caffè Florian este cea mai veche cafenea din lume care funcționează neîntrerupt, situată în Veneția, regiunea Veneto, Italia.
Cafenele istorice din Europa pe care trebuie să le vizitezi​
Papa Francisc
Papa Francisc și-a donat ultimii bani din contul personal pentru a-i...
coiful de aur de la cotofenesti
Doi suspecţi au fost arestaţi pentru furtul pieselor româneşti de la...
Pe aceeași temă
Judecată/ Shutterstock
Educatoare din Sectorul 1 al Capitalei, acuzată că a agresat șase copii anul trecut, a fost...
Cutro,,Crotone,,Italy,,2,March,2023,,Tragic,Shipwreack,Where,Over
Un copil moare în fiecare zi încercând să traverseze Mediterana centrală, transmite UNICEF
delia
Delia a surprins cu un nou look: o perucă brunetă care o schimbă total. Cu ce vedete...
onu (3)
ONU denunţă „dispreţul fără limite al Rusiei pentru viaţa civililor”, după ce au fost ucişi...
Te-ar putea interesa și
claudia patrascanu (3)
Claudia Pătrășcanu, fericită că fostul soț trebuie să le dea pensie alimentară mai mare...
adriana bahmuteanu
Cum a reușit Adriana Bahmuțeanu să câștige procesul cu Silvius și Honorius Prigoană: „E o...
copil cu tableta
Cât timp dintr-o zi ar trebui să stea un copil în faţa ecranelor? Psihologul Daniel David...
Volker Turk
ONU condamnă suferința inimaginabilă a copiilor ucraineni căzuți în mâinile Rusiei
Partenerii noștri
Digi24 Un satelit rusesc conectat la sistemul de arme nucleare pare să fi scăpat de sub control. Ce spun analiștii americani
Un satelit rusesc conectat la sistemul de arme nucleare pare să fi scăpat...
DigiSport Alex Chipciu: ”Îl iubesc pe Mirel Rădoi”. Ce i-a spus antrenorul de la Universitatea Craiova, după meciul de la Cluj
Alex Chipciu: ”Îl iubesc pe Mirel Rădoi”. Ce i-a spus antrenorul de la...
PeRoz Fratele lui Michelle Obama nu a crezut inițial că relația ei cu Barack Obama va dura. Dezvăluirile rare ale lui Craig Robinson
Fratele lui Michelle Obama nu a crezut inițial că relația ei cu Barack...
Film Now Ce reprezintă tatuajul pe care și l-a făcut Shiloh, fiica Angelinei Jolie. Adolescenta are o legătură uimitoare cu mama ei
Ce reprezintă tatuajul pe care și l-a făcut Shiloh, fiica Angelinei Jolie...
Digi World Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Lady Gaga, cu mama și logodnicul la restaurant. Artista, pe tocuri imposibile, în pantaloni super scurți și mulați și cu geacă de piele
Lady Gaga, cu mama și logodnicul la restaurant. Artista, pe tocuri...
Digi Life De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
putin (16)
Putin, pregătit de negocieri directe cu Ucraina ”fără nicio condiţie prealabilă”, anunţă...
Interim President of Romania Ilie Bolojan meets with French President Emmanuel Macron
Bolojan, întrebat dacă riscă România să anuleze şi alegerile din mai: „Cu siguranţă nu. Între...
U.s.,President,Donald,Trump,Appears,At,A,News,Conference,In
Trump crede că Putin îl "duce cu vorba" în privinţa încheierii războiului în Ucraina şi îl...
Paris: Coalition Of The Willing Summit On Peace And Security For Ukraine
Întâlnire Zelenski-Macron în grădina Ambasadei Franţei la Roma, în marja funeraliilor Papei...