Rămăşiţele umane găsite în munţii din California au fost confirmate ca fiind cele ale actorului britanic Julian Sands, care a dispărut în ianuarie, în timpul unei drumeţii, scrie BBC, citat de news.ro.
Excursioniştii au găsit rămăşiţele zilele trecute, a anunţat poliţia, iar acestea au fost acum identificate oficial. Sands, în vârstă de 65 de ani, era cunoscut mai ales pentru rolurile sale din filmul premiat cu Oscar "A Room With A View" şi din serialele TV "24" şi "Smallville".
Printre alte pelicule ale sale se numără filmul "The Girl with the Dragon Tattoo", din 2011, în care a jucat alături de Daniel Craig.
Sands a dispărut pe 13 ianuarie, în timpul vremii nefavorabile din zona Baldy Bowl din Munţii San Gabriel.
Căutările aeriene şi terestre au fost îngreunate, deoarece California a fost lovită de furtuni, precum şi de gheaţă şi de ameninţarea avalanşelor.
Căutări reluate după luni întregi
În urma unor noi căutări la începutul acestei luni, poliţia a declarat că unele părţi ale zonei, cu terenuri abrupte şi râpe, sunt încă inaccesibile din cauza "condiţiilor alpine extreme", inclusiv a mai mult de 3 metri de gheaţă şi zăpadă rămase.
După ce Sands a dispărut, familia starului a mulţumit autorităţilor californiene pentru eforturile depuse în încercarea de a-l localiza.
La sfârşitul lunii ianuarie, fratele Nick Sands, care locuieşte în North Yorkshire, unde el, Julian şi ceilalţi trei fraţi ai lor au crescut, a declarat că şi-a luat deja "rămas bun". "M-am împăcat cu faptul că a plecat şi aşa am făcut faţă situaţiei", a spus el.
Cariera lui Julian Sands
Născut în Otley, Yorkshire, şi educat la Lord Wandsworth College din Hampshire, Sands şi-a început cariera de actor cu roluri în filme precum Câmpiile Morţii. Acest lucru l-a adus în atenţia regizorului James Ivory, care l-a distribuit, înaintea lui Rupert Everett, în 1985, în adaptarea cinematografică a romanului lui EM Forster, "A Room With A View".
Filmul, în care au mai jucat Dame Maggie Smith, Daniel Day-Lewis şi Dame Judi Dench, a fost un succes de box-office şi a câştigat premiile Oscar, Bafta şi Globul de Aur. Institutul Britanic de Film l-a numit unul dintre cele mai bune 100 de filme britanice.
Mai târziu, Sands l-a interpretat pe poetul romantic englez Percy Bysshe Shelley în thrillerul psihologic "Gothic" al lui Ken Russell, înainte de a se muta la Hollywood.
El a jucat rolul principal în filmul horror "Warlock", din 1989, şi în continuarea acestuia, iar printre celelalte roluri de pe marele ecran se numără cele din "Arachnophobia", "Boxing Helena" şi "Leaving Las Vegas", precum şi rolul principal alături de Jackie Chan în filmul de comedie de acţiune "The Medallion".
Printre rolurile sale de televiziune se numără un terorist rus în drama TV "24" a lui Kiefer Sutherland, în 2006, şi tatăl biologic al lui Superman, Jor-El, în "Smallville", în 2009.
Prietenul şi colegul actor John Malkovich i-a făcut cunoştinţă lui Sands cu soţia sa, scriitoarea Evgenia Citkowitz. Cuplul, care a avut doi copii, a locuit în North Hollywood. Sands a fost căsătorit anterior cu Sarah Sands, fost editor al programului Today de la BBC Radio 4, cu care a avut şi un fiu.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!