Bill Clinton, fostul preşedinte democrat al SUA din perioada 1993-2001, va face campanie începând din acest weekend în sprijinul vicepreşedintei Kamala Harris în statele cheie pentru alegerile din 5 noiembrie, luând exemplul lui Barak Obama și al lui Joe Biden, relatează EFE.
Clinton va începe un turneu electoral în statul Georgia, unde va fi duminică şi luni, şi va continua în Carolina de Nord. El va încerca să atragă voturile electoratului rural în favoarea Kamalei Harris.
Clinton şi Obama se implică alături de candidata democrată în timp ce sondajele nu sugerează şanse clare de câştig pentru vreunul dintre candidaţi. Potrivit mediei sondajelor realizate de portalul RealClearPolitics, la votul popular Kamala Harris ar avea 49% susţinere şi Donald Trump 47,2%, diferenţa dintre ei fiind în marja de eroare a sondajelor.
Dar sistemul electoral american nu are la bază votul popular, ci pe cel majoritar dintr-un colegiu electoral alcătuit din electori proveniţi din fiecare stat, iar candidatul aflat pe primul loc într-un stat câştigă toţi electorii acelui stat (cu excepţia statelor Maine şi Nebraska). Acest sistem face şi mai incert rezultatul şi a condus la apariţia aşa-numitelor state cheie, care pot tranşa scrutinul la o mică diferenţă de voturi.
Bill Clinton nu va participa la mitingurile cu prezenţă masivă caracteristice campaniei lui Harris, ci va vorbi cu câteva sute de oameni la târguri locale şi în locuri private.
În timp ce Clinton pregăteşte un turneu electoral în sud, acţiunile lui Obama pentru a atrage voturi în favoarea candidatei democrate au început joi în Pennsylvania, probabil cel mai important stat-cheie de pe harta electorală din acest an.
Primul afro-american care a devenit preşedintele Statelor Unite le-a cerut bărbaţilor de culoare să voteze pentru Harris, ea având origini afro-americane şi indiene, iar dacă va câştiga va fi prima femeie care va ajunge la Casa Albă.
Singurul fost preşedinte al Partidului Democrat în viaţă care nu va face campanie pentru Harris este Jimmy Carter (1977-1981), care a împlinit 100 de ani în această lună şi este izolat la domiciliu, unde primeşte îngrijiri paliative pentru problemele sale de sănătate.
Cu toate acestea, conform unuia dintre nepoţii săi, Jason Carter, el este "implicat mental şi emoţional în ceea ce se întâmplă în jurul său şi la ştiri", interes care a crescut odată cu viitoarele alegeri şi cu posibilitatea ca, pentru prima dată, un femeie să ajungă la Casa Albă. Carter aşteaptă să voteze pentru Kamala Harris pe 5 noiembrie, mai afirmă nepotul său.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!