După soţul ei în octombrie, Carla Bruni-Sarkozy a fost inculpată marţi în anchetele de la Paris privind retractarea, în 2020, a intermediarului Ziad Takieddine care l-a acuzat pe Nicolas Sarkozy că şi-a finanţat campania prezidenţială din 2007 cu fonduri libiene, scrie AFP.
La finalul unui interogatoriu în faţa a doi judecători de instrucţie financiară, soţia fostului preşedinte francez a fost pusă sub acuzare pentru "tăinuire a influenţării martorilor (Ziad Takieddine)" şi "asociere în vederea comiterii de infracţiuni în grup organizat", în acest caz, "inducerea în eroare a magistraţilor care trebuiau să se pronunţe în informaţia judiciară referitoare la suspiciunile de finanţare libiană a campaniei electorale", a indicat o sursă judiciară, transmite Agerpres.
În schimb, ea a fost plasată sub statutul mai favorabil de martor asistat pentru asociere în grup organizat în vederea coruperii personalului judiciar din Liban.
Carla Bruni-Sarkozy "a fost plasată sub control judiciar cu interdicţia de a intra în contact cu toţi protagoniştii din acest caz, cu excepţia lui Nicolas Sarkozy", a precizat sursa judiciară.
Fostul şef al statului este acuzat că şi-a finanţat campania electorală cu ajutorul unui comision confidenţial de 50 de milioane de euro primit din partea lui Muammar Gaddafi, comision obţinut în cadrul unui contract prin care Franţa a vândut Libiei echipamente de control pe internet.
Sarkozy aşteaptă să fie judecat la începutul anului viitor pentru deturnare de fonduri publice, corupţie pasivă şi finanţare ilegală a campaniei electorale, printre alte capete de acuzare din dosar.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!