Acum la Digi FM Alice Tudor și Ramon Cotizo 24KGOLDN FEAT. IANN DIOR - Mood (Radio Edit)

Elon Musk: Primul pacient al Neuralink poate controla mouse-ul prin intermediul gândurilor

Neuralink Implants Brain Chip In Human
Neuralink, cip cerebral. Profimedia

Primul pacient căruia medicii i-au implantat un cip cerebral dezvoltat de compania Neuralink pare să se fi recuperat complet şi este capabil să controleze un mouse de calculator cu ajutorul gândurilor sale, a declarat luni seară fondatorul acestui start-up american, Elon Musk.

"Progresul este bun, iar pacientul pare să se fi recuperat complet, fără efecte negative de care să avem cunoştinţă. Pacientul este capabil să deplaseze un mouse pe tot ecranul doar cu ajutorul gândurilor", a declarat Musk la un eveniment organizat de Spaces, pe X.

Potrivit lui Elon Musk, compania Neuralink încearcă acum să obţină cât mai multe clickuri din partea pacientului.

Reprezentanţii Neuralink nu au dat curs deocamdată invitaţiei transmise de Reuters pentru a face dezvăluiri suplimentare despre acest proiect, arată Agerpres.

Primul pacient uman al companiei Neuralink poate controla mouse-ul prin intermediul gândurilor. Profimedia

Compania americană a implantat cu succes un cip în creierul primului său pacient uman luna trecută, după ce a primit aprobarea de recrutare pentru studii pe oameni în septembrie 2023.

Studiul foloseşte un robot pentru a plasa chirurgical un implant de interfaţă creier-computer într-o regiune a creierului care controlează intenţia de mişcare, a precizat Neuralink, adăugând că obiectivul iniţial este de a permite oamenilor să controleze un cursor sau o tastatură de calculator cu ajutorul gândurilor lor.

Elon Musk are ambiţii mari pentru Neuralink, afirmând că această companie ar facilita inserţiile chirurgicale rapide ale dispozitivelor sale cu cipuri pentru tratarea unor afecţiuni precum obezitatea, autismul, depresia şi schizofrenia.

Neuralink, evaluată anul trecut la aproximativ 5 miliarde de dolari, s-a confruntat în repetate rânduri cu solicitări de evaluare şi control în ceea ce priveşte protocoalele sale de siguranţă. Reuters a raportat luna trecută că firma americană a fost amendată pentru încălcarea normelor Departamentului de Transport al Statelor Unite privind circulaţia materialelor periculoase.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Operație/ Shutterstock
Primul pacient din lume căruia medicii i-au transplantat un rinichi de porc modificat genetic...
Spital/ Shutterstock
Primul pacient din lume căruia medicii i-au transplantat un rinichi de porc a fost externat...
masina politie noaptea
Un pacient a fugit din Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, secţia Ojasca. Bărbatul fusese...
Close,Up,Caring,Doctor,Touching,Mature,Patient,Shoulder,,Expressing,Empathy
Pacient de 56 de ani, operat la Iaşi, după ce a fost diagnosticat cu o boală care presupune...
Te-ar putea interesa și
Medical,Staff,Working,At,The,Hospital:,Doctor,And,Nurse,Checking
Un pacient a făcut scandal şi a distrus mobilier şi aparatură în Unitatea de Primiri Urgenţe a...
Illustration Neuralink
Elon Musk anunţă că Neuralink a instalat primul său implant al unui cip cerebral la om
Nurse,Hand,Taking,Surgical,Instrument,For,Group,Of,Surgeons,At
Un bărbat din Târgu Neamţ, cu o tumoră cerebrală de 8 cm, salvat de medicii de la Spitalul de...
CREVEDIA_013_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Ultimul pacient internat după explozia de la staţia GPL din Crevedia rămâne în continuare în...
Partenerii noștri
DigiSport ”Tare mândru!” Mesajul lui David Popovici, după ce a devenit cel mai rapid din istorie la 50, 100 şi 200 m liber
”Tare mândru!” Mesajul lui David Popovici, după ce a devenit cel mai rapid...
PeRoz Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv logodnicul – cu același bărbat: „Nu mă pot opri”
Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv...
Film Now Eric Dane, diagnosticat cu o boală debilitantă rară, cu o speranță de viață mică. McSteamy din "Grey's Anatomy" nu renunță la muncă
Eric Dane, diagnosticat cu o boală debilitantă rară, cu o speranță de...
Digi World A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital. Afecțiunea rară care i-a afectat mușchii și a dus la probleme cu rinichii
A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital...
Stirile Kanal D Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
ProFM Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis despre toate aceste intervenții
Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis...
Digi Life FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs. bucuria de a rata ceva
FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs...
Bebeluș mort, copil, nou-născut
O femeie a născut copilul unui alt cuplu după ce o clinică de fertilizare...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Smiley, Alex Velea, Connect-R - Nu Ma Ierta - DCDG
Smiley, Alex Velea și Connect-R lansează piesa „Nu mă ierta” și anunță un album comun istoric
NANTERRE, FRANCE - JULY 29: David Popovici of Romania celebrates his gold medal during the Men™s 200m Freestyle Medal Ce
David Popovici, din nou în bazin, la opt luni de la Olimpiada de la Paris: „Am ales conştient...
Armată Rusia/ Shutterstock
Tineri din Bangladesh care s-au dus la muncă în Rusia spun că sunt înrolaţi în armată
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Incendiu într-un bloc de locuinţe din Capitală. Trei persoane au fost rănite, alte câteva zeci...