Un pacient al Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, secţia Ojasca, internat după ce a încercat să agreseze sexual o fată, a părăsit joi noapte, fără drept, unitatea medicală. Poliţiştii din Buzău au demarat verificări ample, au organizat filtre în tot judeţul pentru a găsi pacientul fugar. Bărbatul a fost prins şi reinternat.
Pacientul fugit de la Spitalul Săpoca - Secţia Ojasca era internat de aproape 6 ani, după ce ar fi încercat să agreseze sexual o fată. Conform IPJ Buzău, poliţistii au fost alertaţi joi noapte, iar în urma sesizării, au fost mobilizate echipaje din dispozitivul de ordine publică, dar şi poliţişti de investigaţii criminale, precum şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi, relatează News.ro.
Conform IPJ Buzău, aproximativ 40 de poliţişti şi jandarmi au desfăşurat activităţi specifice în vederea depistării persoanei căutate, pe tot parcursul nopţii, fiind utilizaţi câini de urmă şi camere cu termoviziune. Pacientul a fost prins vineri dimineaţă.
Poliţiştii de investigaţii care scotoceau perimetru au fost sesizaţi de către o localnică cu privire la faptul că geamul unei clădiri nelocuite este spart. Aceștia l-au depistat pe bărbatul din Vrancea în interiorul imobilului, fiind preluat de către luptătorii de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi transportat la unitatea medicală în vederea reinternării.
Poliţiştii continuă verificările specifice, în scopul clarificării tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul şi luării măsurilor legale ce se impun.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!