Fostul luptător de kickboxing și influencer controversat Andrew Tate se confruntă cu noi acuzații șocante. Bri Stern, fost model și iubita sa în perioada 2024-2025, a depus o plângere oficială în care îl acuză de agresiune sexuală și violență domestică. Incidentul principal s-ar fi petrecut pe 11 martie, la luxosul Beverly Hills Hotel din Los Angeles, la scurt timp după ce Tate revenise în Statele Unite. Dezvăluirile au fost făcute publice de Daily Mail și confirmate de postarea cutremurătoare a lui Stern pe Instagram.
Bri Stern a detaliat într-o declarație publică momente de groază petrecute în intimitatea relației lor. Potrivit spuselor ei, Tate i-ar fi spus „ești proprietatea mea”, înainte de a o strangula aproape până la inconștiență în timpul unui act sexual. Mai mult, modelul susține că Tate a amenințat-o cu moartea și violul, afirmând că „îi va distruge viața” dacă îl trădează, relatează Libertatea.
Cei doi s-au cunoscut în vara lui 2024, în timp ce Andrew Tate se afla sub arest la domiciliu în România. Stern a fost atrasă de lumea criptomonedelor și, după cum spune, a ajuns în anturajul lui Tate pentru „a lucra ca model” în afacerile acestuia. De la o colaborare profesională, relația a degenerat rapid într-o poveste toxică, plină de control, amenințări și teamă.
Citește și: Brigada Rutieră deschide o anchetă după ce Andrew Tate a gonit cu bolidul prin București
Stern a predat autorităților fotografii în care apare cu fața umflată, afirmând că a fost diagnosticată cu leziuni postconcuzionale într-un spital din New York. Despărțirea de Tate, spune ea, i-a lăsat „un morman emoțional”, simțindu-se mereu „cu ochii în spate”.
Daily Mail a publicat și mesaje text atribuite lui Andrew Tate, în care acesta îi scria: „Vreau să te bat dracului” sau „Îți voi da un copil anul acesta, curvă... care-i rostul să te am dacă nu te bat și nu te impregnez?”. În alte capturi de ecran, Tate mărturisea că îi place să o lovească pentru că „o consideră relaxantă”.
În prezent, Andrew Tate și fratele său, Tristan, sunt investigați în România pentru trafic de persoane. Reveniți temporar în SUA, aceștia sunt vizați de o nouă anchetă penală deschisă în Florida. Procurorul general James Uthmeier a confirmat că „statul analizează gravitatea acuzațiilor”.
Tate continuă să nege toate acuzațiile, afirmând: „Sunt un om liber care nu a fost condamnat pentru nimic. Îmi voi demonstra nevinovăția în fața tuturor instanțelor”. Frații Tate s-au întors recent în România, afirmând că vor să colaboreze cu autoritățile pentru a-și curăța numele.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!