Acum la Digi FM Audiență Națională ONE REPUBLIC - Counting stars

Elvețienii resping propunerea care ar fi limitat libera circulaţie cu UE

Close-up of human hand casting and inserting a vote and choosing and making a decision what he wants in polling box with Switzerland flag blended in background.
Foto: Getty Images

Elveţienii au respins, în referendumul desfăşurat duminică, o propunere a extremei drepte de încetare a liberei circulaţii a lucrătorilor între Elveţia şi ţările membre ale Uniunii Europene, relatează Agerpres.

Potrivit proiecţiilor postului de radio şi televiziune naţional elveţian, 63% dintre alegători s-au opus acestei propuneri.

Conform propunerii prezentate de Partidul Popular Elveţian (SVP), în baza acordului cu Uniunea Europeană aflat în vigoare în fiecare an în Elveţia se mută, în medie, 75.000 de cetăţeni UE, ceea ce duce la suprapopulare şi la creşterea preţurilor locuinţelor.

Sondajele de opinie indicau că aproximativ două treimi dintre alegătorii elveţieni erau de părere că abrogarea acordului cu UE privind libera circulaţie ar agrava criza de lucrători calificaţi şi ar afecta negativ bunăstarea ţării.

Respingerea propunerii SVP ar putea încuraja tratativele dintre UE şi Elveţia cu privire la un acord-cadru pentru reglementarea mai multor probleme bilaterale dificile.

Tot duminică, elveţienii au votat în mare majoritate pentru introducerea unui concediu de paternitate de 14 zile. Institutul de studii sociologice gfs-Bern a indicat, la puţin peste o oră de la închiderea secţiilor de vot, că iniţiativa a fost susţinută de 61% dintre elveţieni.

Începând din 2005, legea elveţiană acordă mamelor active 14 săptămâni de concediu plătit, după naşterea unui copil. Taţilor cu loc de muncă li se acordă însă doar una sau două zile libere.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Trump Delivers Remarks to the News Media during an Ambassador Meeting
Trump consideră că europenii sunt „profitori”
European,Union,Flag,In,Front,Of,The,Berlaymont,Building,(european
UE furnizează Ucrainei un sprijin de un miliard de euro sub formă de împrumut rambursabil din...
Eurovision 2025/ Profimedia
Elveţia, gazda Eurovision 2025, şi-a prezentat melodia din concurs 
Donald Trump
Trump va impune o taxă vamală de 25% produselor europene: „Au profitat de noi”
Te-ar putea interesa și
Vladimir Putin/ Profimedia
Kremlinul recunoaşte „dreptul suveran” al Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană, dar nu la...
European,Union,Flag
Europa şi Canada vor răspunde noilor tarife impuse de SUA cu aceeaşi măsură
Paracetamol/ Shutterstock
Medicii din Elveţia, îngrijoraţi de „Provocarea Paracetamol” de pe Tik Tok: Supradozajul...
Incendiu în cel mai vechi hotel de lux din Elveţia/ Shutterstock
Incendiu în cel mai vechi hotel de lux din Elveţia. Este considerat un reper al orașului Geneva
Partenerii noștri
DigiSport Zeljko Kopic a vorbit despre problemele cu care se confruntă Dinamo, înainte de meciul cu ”U” Cluj
Zeljko Kopic a vorbit despre problemele cu care se confruntă Dinamo...
PeRoz Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv logodnicul – cu același bărbat: „Nu mă pot opri”
Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv...
Film Now Eric Dane, diagnosticat cu o boală debilitantă rară, cu o speranță de viață mică. McSteamy din "Grey's Anatomy" nu renunță la muncă
Eric Dane, diagnosticat cu o boală debilitantă rară, cu o speranță de...
Digi World A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital. Afecțiunea rară care i-a afectat mușchii și a dus la probleme cu rinichii
A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital...
Stirile Kanal D Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
Crezi că ai ochi de vultur? Găsește cât mai repede ursul din imagine
ProFM Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis despre toate aceste intervenții
Ce operații estetice are Antonia, la 36 de ani. Artista a vorbit deschis...
Digi Life FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs. bucuria de a rata ceva
FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs...
USR
Câți bani a cheltuit USR cu campania Elenei Lasconi și cum va fi gestionat...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Petra
Petra, tânăra nevăzătoare care știe 6 limbi, denunță o decizie discriminatorie după ce a...
trump (59)
Trump confirmă o posibilă reducere a trupelor americane în Europa, sugerând că decizia ar...
Un șofer român a câștigat 3.000 de euro de la Poliția Rutieră, după ce a fost lăsat fără permis pentru o pastilă / Shutterstock
Un șofer român a câștigat 3.000 de euro de la Poliția Rutieră, după ce a fost lăsat fără...
Banca elvețiană Reyl/ Profimedia
O bancă elvețiană, suspectată că a spălat bani pentru lideri din foste republici sovietice...