Preşedintele Israelului, Isaac Herzog, a descris atacul Hamas din 7 octombrie ca fiind "una dintre cele mai grave atrocităţi din timpurile moderne" şi a acuzat Hezbollah din Liban că "se joacă cu focul" în nordul Israelului, declaraţiile fiind făcute marţi alături de omologul francez, Emmanuel Macron, care a venit în vizită de solidaritate în Israel, relatează The Guardian.
"Vreau să fie clar că nu căutăm o confruntare la graniţa noastră de nord sau cu oricine altcineva. Ne concentrăm pe distrugerea infrastructurii Hamas şi pe aducerea cetăţenilor noştri înapoi acasă. Dar dacă Hezbollah ne va târî în război, ar trebui să fie clar că Libanul va plăti preţul", a declarat Isaac Herzog.
În plus, el a acuzat Iranul că alimentează tensiunile dintre Hezbollah şi Israel.
În apariţia comună cu preşedintele francez în faţa presei, preşedintele Herzog s-a declarat îngrijorat de creşterea antisemitismului în întreaga lume, inclusiv în Franţa, şi a afirmat că întreaga comunitate internaţională trebuie să ia măsuri ferme.
El a descris situaţia din războiul dintre Israel şi Hamas ca fiind "extrem de complicată şi fragilă", reamintind că Israelul cere "eliberarea imediată a tuturor cetăţenilor răpiţi". Isaac Herzog a precizat că Israelul nu face o distincţie între cei care sunt deţinuţi de Hamas şi au paşapoarte israeliene şi "oricine deţine o altă cetăţenie".
"Toţi sunt ca unul", a spus el, precizând că Israelul îi vrea înapoi "imediat".
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!