Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit joi premier pe Michel Barnier, în vârstă de 73 de ani, un fost comisar european de rang înalt din cadrul Partidului Les Republicains (LR, dreapta), la 60 de zile după turul doi al alegerilor legislative care a condus la o Adunarea Naţională fără o majoritate, relatează Le Monde.
Şeful statului franez ”s-a asigurat” ca Michel Barnier să îndeplinească condiţiile unei stabilităţi şi unităţi mai largi.
El i-a cerut ”să formeze un Guvern de unitate în slujba ţării”.
Cel mai în vârstă premier din Republica a V-a îi succede astfel la Matignon lui Gabriel Attal, în vârstă de 35 de ani, cel mai tânăr.
El urmează să încerce să formeze un guvern care să supravieţuiască unei cenzuri parlamentare, pentru a pune capăt celei mai grave crize politice din Republica a V-a.
Cine este Michel Barnier
Michel Barnier, în vârstă de 73 de ani, un veteran al politicii franceze şi europene, al cărui nume a început să circule încă de la începutul verii, a fost ministru pentru prima oară în 1993, iar apoi de trei ori în preşedinţiile lui Jacques Chirac şi Nicolas Sarkozy.
El a fost în două rânduri comisar european, iar în perioada 2016-2021 negociatorul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit).
El a reapărut la scurt timp, în 2021, în viaţa politică franceză, când a candidat în alegerile primare ale partidului său, Les Républicains (LR), în vederea alegerilor prezidenţiale din 2022. Programul său prevedea un ”moratoriu” al imigraţiei.
Potrivit unei femei ministru demisionar, Palatul Élysée a discutat cu el miercuri.
”El este foarte apreciat de către deputaţii de dreapta, fără să irite stânga”, declară ea.
Stânga a subliniat că destinul unui Guvern Barnier depinde înainte de toate de poziţia RN.
”Ştim că până la urmă cine decide se numeşte Marine Le Pen. Ei a decis să i se supună Macron”, a denunţat secretara naţională a ecologiştilor Marine Tondelier.
Asupra şeful statului se fac presiuni din toate părţile să facă o alegere la apropae trei luni după ce a dizolvat el însuşi Adunarea Naţională, la 9 iunie, şi la două luni după turul doi al alegerilor legislative care condus la o Adunarea Naţională fără o majoritate şi fără o coaliţie viabilă până în prezent.
”Cu cât trece mai mult timp, cu atât este mai catastrofal. Furia creşte. Oamenii ne întreabă când începem să muncim. Este urgent să se acţioneze, altfel strada va prelua ştafeta”, a avertizat liderul grupului Liot (centru) Stéphane Lenormand.
Sâmbătă, o manifestaţie este prevăzută la Paris împotriva ”loviturii în forţă a lui Macron”, la apelul mai multor organizaţii studenţeşti, cărora li s-au alăturat La France insoumise (LFI), Partidul Comunist Francez (PCF) şi ecologiştii.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!