Simplul fapt că pandemia de COVID-19 va intra într-o bună zi într-un stadiu endemic nu înseamnă că virusul nu va mai fi periculos, a avertizat marţi coordonatorul pentru situaţii de urgenţă din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Virusurile care provoacă pandemii au tendinţa de a face parte din ecosistem, vor fi acolo pentru totdeauna, a precizat acesta.
„Oamenii pun în opoziţie pandemia şi endemia, însă malaria endemică ucide sute de mii de oameni, HIV este endemic, violenţa endemică există în oraşele noastre", a declarat medicul Michael Ryan la un seminar organizat în format virtual în cadrul Forumului Economic Mondial, potrivit AFP, citată de Agerpres.
„Endemic, în sine, nu înseamnă ceva bun, endemic înseamnă pur şi simplu că virusul este acolo pentru totdeauna", a adăugat el.
Apariţia variantei Omicron, care este mult mai contagioasă decât toate celelalte variante al noului coronavirus, dar care pare să provoace simptome mai puţin grave pentru persoanele vaccinate, a lansat dezbaterile despre trecerea de la pandemie, declarată la începutul anului 2020, la o formă endemică. Aceste dezbateri lasă să se subînţeleagă că virusul ar deveni mai puţin periculos.
„Nu vom scăpa de virus în acest an. Poate că nu vom eradica niciodată acest virus. Virusurile care provoacă pandemii au tendinţa de a face parte din ecosistem”, a adăugat Michael Ryan.
„Putem însă să punem capăt urgenţei de sănătate publică la nivel internaţional (nivelul de alertă cel mai ridicat decretat de OMS - n.r.)", a explicat acelaşi specialist de la OMS, potrivit căruia „trebuie să ajungem la o rată de incidenţă cât mai mică posibil, cu un maximum de vaccinări, pentru ca nimeni să nu mai moară”.
„Atunci va fi sfârşitul urgenţei de sănătate publică şi va fi sfârşitul pandemiei”, a precizat Michael Ryan.
Acelaşi oficial de la OMS a evocat, de asemenea, posibilitatea ca pe viitor cele trei sau patru injecţii cu vaccinuri anti-COVID-19 să fie considerate drept numărul normal de doze pentru a evita formele cele mai severe de COVID-19.
Cu excepţia vaccinului produs de Johnson&Johnson, toate celelalte vaccinuri anti-COVID-19 sunt recomandate să fie administrate în două doze în schemele lor iniţiale, însă cea de-a treia doză, denumită supra-rapel sau "booster", este ferm recomandată de OMS de când varianta Omicron s-a răspândit în lumea întreagă.
„Nu vom mai numi (aceste injecţii) doze 'booster'. Considerăm doar că trei sau patru doze sunt necesare pentru a face să se nască această imunitate durabilă şi robustă care vă protejează de spitalizare şi de deces pentru o lungă perioadă”, a subliniat acelaşi reprezentant al OMS.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!