Acum la Digi FM Marius Dobre B-O-B FEAT HAYLEY WILLIAMS - Airplanes

Putin și Erdogan se întâlnesc la Soci. Care e principalul subiect pe care-l vor dezbate

Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan
Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan / Foto: Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin va avea luni, 4 septembrie, o întrevedere cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, în staţiunea rusă Soci de la Marea Neagră, a anunţat Kremlinul.

Potrivit unor surse turce citate de Reuters, cei doi şefi de stat vor discuta în primul rând despre exporturile de cereale prin Marea Neagră.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că a trimis Rusiei "un set de propuneri concrete" menite să reinstituie înţelegerea care permitea exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor maritim sigur, scrie Agerpres.

Moscova a refuzat în iulie prelungirea acestei înţelegeri, acuzând că nu a fost respectată componenta ce prevedea înlesnirea exporturilor de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, îngreunate indirect prin efectul sancţiunilor financiare occidentale împotriva Rusiei, şi că prea puţine cereale ucrainene au ajuns în ţările sărace, deşi aprovizionarea acestor ţări era scopul invocat de Ucraina şi aliaţii ei occidentali.

Un diplomat rus a declarat agenţiei Reuters că nu este "nimic nou" în scrisoarea pe care Guterres i-a transmis-o ministrului rus de externe Serghei Lavrov. Acesta din urmă a declarat joi, după o convorbire cu omologul său turc, Hakan Fidan, că Rusia nu a primit niciun semn că statele occidentale vor oferi garanţiile pe care le cere în vederea reinstituirii acordului privind exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră. Rusia a cerut în special reconectarea băncii agricole ruse Rosselkhoznadzor la sistemul internaţional de plăţi SWIFT.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Vladimir Putin Elon Musk
Putin îl laudă pe Elon Musk şi îl compară cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial...
Donald,Trump,And,Vladimir,Putin,Official,Portraits,Displayed,On,Screens.
Oficialii americani cred că este puţin probabil să se ajungă la un acord de încetare a focului...
U.S. WASHINGTON, D.C. TRUMP RUSSIAN OIL SECONDARY TARIFFS
Furios pe Putin, Trump îl ameninţă şi pe Zelenski: „Va avea mari probleme”
putin, trump
Vladimir Putin spune că planurile lui Donald Trump de anexare a Groenlandei sunt ”serioase, cu...
Te-ar putea interesa și
Volodimir Zelenski/ Profimedia
Zelenski, declarație dură: „Putin va muri în curând. Eu sunt mai tânăr, pariați pe mine!”...
Donald,Trump,And,Vladimir,Putin,Official,Portraits,Displayed,On,Screens.
Putin i-a dăruit lui Trump „un cadou personal”, anunță Kremlinul
Steve Witkoff, US special envoy to the Middle East, speaks to members of the media outside the White House in Washington, DC, US, on Thursday, March 6, 2025. Photo by Al Drago/Pool/ABACAPRESS.COM Credit: Abaca Press/Alamy Live News
Emisarul lui Trump apreciază că Putin nu intenţionează „să preia toată Europa”
Donald Trump, Vladimir Putin
Kremlinul: Este posibil ca Vladimir Putin şi Donald Trump să fi vorbit de mai multe ori decât...
Partenerii noștri
Digi24 Un medic născut în SUA a primit un e-mail de la autorități în care i se cerea să părăsească țara: „Limbajul părea amenințător”
Un medic născut în SUA a primit un e-mail de la autorități în care i se...
DigiSport Adrian Mihalcea nu s-a ferit după 0-2 cu Oțelul: "Dacă puteam făceam 10 schimbări"
Adrian Mihalcea nu s-a ferit după 0-2 cu Oțelul: "Dacă puteam făceam 10...
PeRoz Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding: „Bărbații se simt intimidați de felul în care arăt”
Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding...
Film Now Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret...
Digi World Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face inima să sufere la propriu
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Cum au reușit doi frați să se îmbogățească din mucuri de țigară/ Shutterstock
Cum au reușit doi frați să se îmbogățească din mucuri de țigară. Afacerea valorează aproape un...
robbie-williams-world-cup-2018-billboard-1548
Robbie Williams mărturisește că selfie-urile cu fanii îi provoacă disconfort și atacuri de...
Dmitri Peskov, ​purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin
Kremlinul anunţă că ordinul lui Putin de a nu lovi obiectivele energetice ucrainene „a expirat”
Rio Ferdinand/ Profimedia
Meciul Manchester United-OL. Rio Ferdinand crede acum în miracole: „Nu am mai văzut aşa ceva”