Regele Charles al III-lea şi regina Camilla au fost printre ultimii vizitatori de marcă ai Papei Francisc. Cei trei s-au întâlnit urmă cu două săptămâni. Într-o declaraţie emisă de Palatul Buckingham, regele a spus că el şi Camilla sunt „profund întristaţi” de moartea Papei.
"Soția mea și cu mine am fost profund întristați să aflăm de moartea Papei Francisc. Inimile noastre grele au fost oarecum uşurate, totuşi, să ştim că Sanctitatea Sa a putut să împărtăşească o Salutare de Paşte cu Biserica şi lumea pe care a servit-o cu atâta devotament de-a lungul vieţii şi pontificatului său.
Sfinţia Sa va fi ţinut minte pentru compasiunea sa, preocuparea sa pentru unitatea Bisericii şi pentru angajamentul său neobosit faţă de cauzele comune ale tuturor oamenilor de credinţă şi faţă de cei de bunăvoinţă care lucrează în beneficiul celorlalţi. Convingerea sa că grija faţă de creaţie este o expresie existenţială a credinţei în Dumnezeu a rezonat cu atât de multe persoane din întreaga lume. Prin munca sa şi prin grija pentru oameni şi pentru planetă, el a atins profund vieţile atâtor oameni”, a transmis regele Charles.
Suveranul britanic și soția sa, Camilla, s-au întâlnit în 9 aprilie cu Papa Francisc, la Vatican.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!