Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că 243 de copii au fost uciși până acum în război. Totodată, 200.000 au fost duși cu forța în Rusia, fiind vorba despre copii orfani, despre copii luați împreună cu părinții lor, dar și separați de familii.
Zelenski a spus în discursul său din timpul nopții că 243 de copii au fost uciși, 446 au fost răniți și 139 sunt dispăruți, scrie The Guardian.
Rusia "elimină cu forța atât adulții, cât și copiii. Aceasta este una dintre cele mai odioase crime de război ale Rusiei. În total, peste 200.000 de copii ucraineni au fost deportați până acum. Aceștia sunt orfani din orfelinate. Și copii cu părinți. Și copii divorțați de familiile lor", a spus Zelenski.
În legătură cu cei 200.000 de copii despre care se crede că au fost deportați în Rusia, el a spus: "Scopul acestei politici criminale nu este doar să fure oameni, ci să îi facă pe cei deportați să uite de Ucraina și să nu se mai poată întoarce. Ucraina nu poate fi cucerită, poporul nostru nu se va preda și copiii noștri nu vor deveni proprietatea ocupanților".
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!