Acum la Digi FM Audiență Națională PURPLE DISCO MACHINE - Hypnotized

Facturile la gaze vor crește de la 1 aprilie. Cât vor plăti consumatorii casnici de luna viitoare

Contor de gaze naturale, energie
Foto: Shutterstock

Creşterea tarifelor de transport şi distribuţie gaze şi energie electrică de la 1 aprilie 2023 va genera, pentru consumatorii casnici, o majorare a facturilor de gaze naturale cu aproximativ 4 - 5%, însă pentru energia electrică nu există un impact direct asupra consumatorului casnic sau non casnic, creşterea tarifelor urmând a fi compensată de către stat, estimează Asociaţia Energia Inteligentă.

De asemenea, în ceea ce priveşte costurile gazelor naturale pentru clienţii non-casnici, sursa citată previzionează o creştere cu până la 10%, în funcţie de consum, potrivit Agerpres

"Cu cât se vor majora - în medie - facturile persoanelor fizice ? În ceea ce priveşte impactul acestor creşteri de tarif asupra costurilor consumatorului final se prezintă astfel: energie electrică - nu există un impact direct asupra consumatorului casnic sau non casnic, creşterea tarifelor urmând a fi compensată de către stat; gaze naturale - consumator casnic: o creştere cu circa 4-5% faţă de preţurile efectiv achitate în luna februarie 2023; consumator non casnic cu un consum sub 50.000 MWh/an - o creştere cu circa 1-2% faţă de preţurile efectiv achitate în luna februarie 2023
consumator non casnic cu un consum peste 50.000 MWh/an - o creştere cu circa 5-10% faţă de preţurile efectiv achitate în luna februarie ", se arată în comunicatul semnat de preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă.

Potrivit organizaţiei, Legea 357/2022, aprobată de Parlament şi promulgată de şeful statului, prevede, că, începând cu 1 aprilie 2023 se vor adăuga în tarif (de transport şi distribuţie gaze şi energie electrică, n.r.) toate costurile care au fost suportate de operatorii de transport în anul 2021 şi anul 2022 şi care, conform legii, se vor recupera prin majorarea tarifelor începând cu 1 aprilie 2023.

"Tarifele rezultate ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1) nu se modifică în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023. Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei va stabili tarife reglementate de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, precum şi tarife reglementate de transport al energiei electrice, aplicabile începând cu data de 1 aprilie 2023, conform cadrului de reglementare şi prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă", precizează sursa citată.

Potrivit asociaţiei de profil, conform OUG 33/2007 cu modificările ulterioare, ANRE are obligaţia să verifice dacă tarifele solicitate de operatori sunt realizate în conformitate cu Metodologiile de stabilire a tarifelor şi să le aprobe dacă aceste tarife respectă Metodologia.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
dan t (1)
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Fall 2024
tudor chirila
Tudor Chirilă, reacție după documentarul lansat de Recorder: „Îmi dau...
Echipa națională de fotbal a României
Echipa naţională a României joacă ultimul meci din acest an...
După ce au promis să „facă America sănătoasă”, Trump şi Kennedy Jr s-au înfruptat cu burgeri şi cartofi prăjiţi/ Foto: Instagram
După ce au promis să „facă America sănătoasă”, Trump şi Kennedy Jr...
Pe aceeași temă
Centrală electrică, curent electric, energie
Timișoara și mai multe localități din județ rămân fără curent în perioada 11-15 noiembrie...
virgil popescu digi
Virgil Popescu: „Nu există risc de blackout iar cine susţine asta este interesat doar să...
Ilustrație Bitcoin
Preţul bitcoin a atins vineri un nou record de peste 70.000 de dolari pe unitate, dar ulterior...
Ilustrație Bitcoin
Bitcoin a urcat marţi la un maxim al ultimilor doi ani, de peste 57.000 de dolari pe unitate
Te-ar putea interesa și
iohannis (2)
Iohannis, după ce România a intrat în Alianţa Solară Internaţională: „Până în 2030, vrem ca...
Financial,Stock,Market,Graph,Illustration,,concept,Of,Business,Investment,And
Bursele europene au închis joi în creştere puternică, după ce BCE a majorat dobânda de...
Facturi mari, cheltuieli, bani, documente, acte, supărat, îngrijorat, hârtii
Record la facturile de la curent. Un român a primit 9 facturi la energia electrică doar în...
virgil popescu digi
Ministrul Energiei, anunț de ultimă oră: ”Declaraţia pe propria răspundere pentru cei cu mai...
Partenerii noștri
Digi24 Generalul american Ben Hodges crede că Rusia a declanșat deja Al Patrulea Război Mondial
Generalul american Ben Hodges crede că Rusia a declanșat deja Al Patrulea...
DigiSport Ce le-a transmis Florin Niță suporterilor, la o zi distanță de la verdictul dat de UEFA în cazul România - Kosovo
Ce le-a transmis Florin Niță suporterilor, la o zi distanță de la...
PeRoz Victoria Kjær Theilvig, Miss Universe 2024, declarații neașteptate despre originile ei: „Vin dintr-o familie disfuncțională!”
Victoria Kjær Theilvig, Miss Universe 2024, declarații neașteptate despre...
Film Now Josh Brolin, dezvăluiri despre cum l-a ajutat Barbra Streisand să renunțe la alcool, iar John Travolta l-a „vindecat” pe Marlon Brando
Josh Brolin, dezvăluiri despre cum l-a ajutat Barbra Streisand să renunțe...
Stirile Kanal D Zile cu dezlegare la pește în Postul Crăciunului 2024: Se pot mânca sau nu fructe de mare?
Zile cu dezlegare la pește în Postul Crăciunului 2024: Se pot mânca sau nu...
ProFM Cher, dezvăluiri fără precedent. Celebra artistă a sugerat că ar fi făcut o întrerupere de sarcină în timpul relației cu Gregg Allman
Cher, dezvăluiri fără precedent. Celebra artistă a sugerat că ar fi făcut...
Digi Life Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri de pe Titanic
Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a...
tren nou
Noul tren electric inaugurat ieri nu a a mai plecat din Gara de Nord...
Ultimele știri din matinal
dr savu 4
Cum să ne adaptăm la trecerea la ora de iarnă. Sfaturile doctorului Marius Sava
marcel ciolacu matinal digi fm
Marcel Ciolacu, în direct la Digi FM, când a fost rugat să-și facă o descriere în engleză: "Am...
florin negrutiu 1 oct
Florin Negruțiu, despre dezastrul PNRR: PSD-ul antireformist, prins între USR și Comisia...
anul nou care n-a fost - mihai calin nicoleta hancu
„Anul Nou care n-a fost”, povestea filmului premiat la Veneția. Interviu cu actorii Nicoleta...
Ultimele știri
brasov a21514c9-5973-45dc-8160-b23309d561ed
Alerte meteorologice severe: Coduri roșu, portocaliu și galben pentru viscol, ninsori și...
Princess Ingrid Alexandra's day of authority is celebrated with a festive event at the main library
Fiul cel mare al prinţesei moştenitoare a Norvegiei, suspectat de un al doilea viol, la două...
Winter,Road,Through,The,Mountains,With,Deep,Snow,During,A
Vremea se înrăutăţeşte de la noapte – Vântul va sufla cu putere în cea mai mare parte a ţării...
George Simion
Traian Băsescu, despre George Simion: "Marea problemă este interdicţia pe care o are de a...