O femeie în vârstă de 26 de ani este inculpată sub acuzaţia de tentativă de omor şi a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce l-a atacat cu un cuţit pe un bărbat. Fapta a avut loc săptămâna trecută, la locuinţa victimei, situată în Sectorul 1 al Capitalei, dar iniţial bărbatul a susţinut că a fost agresat în spaţiu public, în zona Gării de Nord.
”În noaptea de 22/23.03.2024, în timp ce se afla în vizită la locuinţa persoanei vătămate (un bărbat în vârstă de 41 de ani), situată în mun. Bucureşti, sector 1, inculpata a lovit-o de mai multe ori cu un cuţit pe persoana vătămată, provocându-i o plagă înjunghiată la braţul drept şi o plagă înjunghiată în abdomen, cea din urmă cu interesarea organelor interne”, transmite, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, relatează News.ro.
Citește și: Femeie arestată pentru că a oprit ventilatorul colegei de salon. Era enervată de sunetul aparatului
Primele date din anchetă arată că iniţial victima a ascuns identitatea agresoarei, bărbatul declarând că a fost înjunghiat în timpul unei altercaţii.
”Persoana vătămată s-a deplasat la spital, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Deşi iniţial persoana vătămată a declarat că a fost înjunghiată în cadrul unei altercaţii din zona Gării de Nord, percheziţia domiciliară efectuată şi mijloacele de probă administrate au stabilit că agresiunea a avut loc în locuinţa sa, loviturile fiind aplicate de inculpată”, precizează anchetatorii.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că nu s-a stabilit deocamdată care este motivul pentru care bărbatul a minţit cu privire la împrejurările în care a fost înjunghiat. Procurorii nu au stabilit cu certitudine care este relaţia dintre agresoare şi victimă, întrucât nici unul dintre ei nu a dorit să dea declaraţii cu privire la incident.
Citește și: O femeie de 42 de ani din Covasna a fost arestată preventiv, după ce şi-a înjunghiat soţul în zona gâtului
Femeia suspectată de agresiune a fost depistată în ziua de 24 martie, fiind iniţial reţinută pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti a emis pe numele eu mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!