Directorul FMI avertizează omenirea că s-ar putea confrunta cu o nouă criză globală, ca cea din anul 1920. Kristalina Georgieva a explicat că economia este afectată de inegalități mari și de instabilitate în sectorul financiar.
Șefa Fondului Monetar Internațional a avertizat că probleme curente precum urgența climatică și protecționismul comercial în creștere arată că următorul deceniu va fi caracterizat de neliniște socială și volatilitate pe piață. Nu doar firmele vor resimți dificultățile, ci și oamenii, deoarece crește inegalitatea la nivelul societății.
Mircea Coșea, profesor în macroeconomie, a explicat cum ar putea fi afectată România: „Apreciez foarte clar că suntem într-o criză a veniturilor în România. Ăsta e motivul pentru care nu putem să plătim alocațiile, nu putem să mărim pensiile, iar dacă iei dintr-o parte și dai într-alta - spre exemplu, dacă tai pensiile speciale ca să crești alocațiile - înseamnă că muți dintr-un buzunar într-altul, iar ăsta este începutul unui faliment bugetar. Noi nu creăm bani, nu creăm venituri. Ar trebui să avem un consens pe niște proiecte foarte mari de infrastructură, de investiții, n-avem nimic! Mi-e tare teamă că ceea ce spun FMI-ul și alții ne va prinde nepregătiți”.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!