Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind trecerea în rezervă a adjunctului directorului Serviciului Român de Informaţii, general-locotenent cu trei stele, Cristian Bizadea. Acesta părăseşte funcţia începând cu data de 1 iunie.
Cristian Bizadea are 48 de ani şi anterior numirii ca adjunct al şefului Serviciului Român de Informaţii a fost şef al Cabinetului directorului SRI, relatează Agerpres.
De la angajarea în SRI, în anul 2001, a deţinut diferite funcţii în Direcţia Generală Contraspionaj: locţiitor al şefului direcţiei, şef de departamente de analiză, operaţiuni şi planificare. În această calitate, a participat la operaţiuni derulate în cooperare cu parteneri interni şi externi ai SRI.
A coordonat şi contribuit la o bună parte din procesele de transformare instituţională a Serviciului Român de Informaţii, se arată în biografia sa.
În anul 2013 a obţinut titlul de doctor în sociologie la Universitatea din Bucureşti, cu teza intitulată "Orientul Mijlociu Extins - o perspectivă demopolitică".
Este lector universitar şi a predat cursuri de analiză a informaţiilor şi analiză de risc la Universitatea din Bucureşti şi la Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul". De asemenea, este licenţiat în Drept al Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu şi are un master în comunicare şi relaţii publice, obţinut la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.
În prezent, Serviciul Român de Informaţii are un director interimar, anume prim-adjunctul directorului SRI - generalul Răzvan Ionescu.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!