Un exerciţiu antiterorist va avea loc, marţi, în mai multe puncte din Bucureşti, judeţele Giurgiu şi Braşov, urmând a fi folosită muniţie de manevră, dar şi mijloace pirotehnice, anunţă Serviciul Român de Informaţii, potrivit Agerpres.
"Marţi, 8 noiembrie, are loc un exerciţiu antiterorist în mai multe puncte din Bucureşti, judeţul Giurgiu şi judeţul Braşov. Exerciţiul presupune inclusiv utilizarea de muniţie de manevră şi de mijloace pirotehnice. Cetăţenii care devin martori ai evenimentelor sunt rugaţi să urmeze indicaţiile echipelor de securitate a exerciţiului", precizează SRI, pe pagina sa de Facebook.
Exercițiul antiterorist organizat, marţi, de Serviciul Român de Informaţii are ca obiectiv principal verificarea modului în care instituțiile cooperează şi comunică între ele într-o situaţie cu multe necunoscute, precizează instituţia.
Sursa citată menţionează că este vorba despre un exerciţiu organizat anual cu instituţiile din Sistemul Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului.
Citește și: VIDEO. Aniversare celebrată de SRI cu un filmuleț ironic-amuzant despre ambițiile lui Putin
"Se derulează dinamic în mai multe puncte din ţară. Pentru a fi veridic şi cât mai util pentru participanţi, nu putem dezvălui exact locurile în care vor exista incidente. În scenariile pe care le-am pus în practică astăzi am avut în vedere o cazuistică relevantă din ultimii ani în multe atentate teroriste din Europa şi nu numai. Este vorba de atacatori singuratici, în proces rapid de radicalizare, care acţionează la întâmplare în zone foarte aglomerate şi care ulterior se retrag de la locul faptei. Obiectivul principal al exerciţiului este verificarea modului în care instituţiile cooperează şi comunică între ele într-o situaţie cu multe necunoscute", adaugă SRI.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!