Nemulțumirile clienților s-au lăsat cu amenzi și avertismente de la ANPC pentru trei firme cunoscute de livrare a mâncării. Glovoappro SRL, Food Panda Ro SRL și SC Hellohungry SA au fost sancționate cu 15.000 de lei de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Reclamațiile înregistrate în București vizează comenzi neonorate sau livrate parțial, nerespectarea ingredientelor declarate pentru preparatele comandate sau neacordarea discounturilor afișate. De asemenea, unii consumatori s-au plâns de nefuncționarea sistemului de plată.
În cazul Food Panda, rucsacurile cu care erau transportate comenzile nu izolau complet produsele calde de cele reci, iar igienizarea lor se făcea cu șervețele umede sau cu spirt.
Aceeași situație a fost descoperită și în cazul celor de la Glovo, unde se folosea și bicarbonat de sodiu pentru curățare ori ruscacul era spălat în cada proprie de acasă a angajatului care livrează comenzile.
Iar cei care gestionează aplicația TakeAway, au fost prinși că nu își respectau clienții. Practic, acceptau comenzi în valoare de 30 de lei pe platformă, dar apoi le spuneau clienților că pentru livrarea produselor, comanda minimă e de 50 de lei.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!