Guvernul adoptă astăzi nouă formă a Ordonanței 7, care modifică legile justiției, a anunțat Viorica Dăncilă. Este vorba, între altele, despre separarea carierelor, promovarea și delegarea în funcțiile de conducere și salariile IT-știlor din sistemul judiciar.
Premierul susține că au fost făcute toate modificările cerute de Consiliul Superior al Magistraturii și de către asociațiile magistraților. Numai că, astăzi, avizul venit din partea CSM a fost unul negativ.
„Aprobăm în ședința de azi soluțiile convenite cu reprezentanții CSM și ai asociațiilor din domeniul juridic la întâlnirea de săptămâna trecută. Noile prevederi reflectă propunerile magistraților cu privire la principiul separării cariererelor și promovarea în funcțiile de conducere ale parchetelor. De asemenea, luăm măsuri pentru salarizarea corespunzătoare a angajaților IT din justiție. Acest act normativ a fost transmis CSM săptămâna trecută. Așa cum am spus, guvernul rămâne deschis dialogului constructiv pentru neclarități. În urma discuției, am transpus toate prevederile susținute de cei care au participat la acea ședință”, a declarat Viorica Dăncilă.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!