De luna aceasta, șoferii agresivi vor putea fi amendați. Codul Rutier va fi modificat printr-o decizie a Guvernului, a declarat ministrul de Interne într-un interviu pentru Digi24. Anul acesta, Ministerul de Interne va monta și 600 de camere radar fixe pe cele mai aglomerate drumuri din țară: DN7, DN1 și Autostrada Soarelui.
Camerele costă 12 milioane de euro și fac parte din demersul instituției pentru a reduce accidentele de circulație cu 25% până în 2025.
Lucian Bode: "Până la finalul lunii ianuarie ne propunem să adoptăm OUG, avem de altfel și reglementarea în abilitarea guvernului de a emite ordonanță pe această componentă.
Conducerea agresivă, cu tot ce înseamnă regimul de sancțiuni, vom veni cu un proiect în acest an. Îl avem deja bugetat, de instalare a 600 de camere de monitorizare pe trei artere importante din România. Mă refer la DN1 - Valea Prahovei, DN 7 - Valea Oltului și A2 – București-Constanța.
400 din cele 600 de camere sunt moderne, au posibilitatea să citească numărul de înmatriculare și să transmită automat în dispecerat dacă nu are certificat, dacă are ITP".
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!