Parchetul Curții de Apel București a deschis un dosar penal în care anchetează, printre altele, fapte legate de consumul de alcool și pilotarea unui avion fără documente de certificare în cazul accidentului aviatic care a avut loc sâmbătă, în județul Giurgiu. Două cadavre carbonizate au fost găsite în epava aeronavei.
Aparatul ar fi fost la cea de a doua călătorie a zilei și nu ar fi avut plan de zbor, conform surselor Digi24.
„Un avion de mici dimensiuni a fost identificat prăbuşit în pădurea din comuna Letca Nouă, judeţul Giurgiu, victimele fiind o persoană de sex feminin şi o persoană de sex masculin. În cauză sunt efectuate cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 112 şi art. 116 alin. 1 lit. a, b, c ambele raportate la art. 122 şi art. 114 alin. 1, 2 şi 3 şi art. 115 alin. 1 din Legea nr. 21/2020 privind Noul Cod Aerian al României, art. 192 alin. 1, 2 şi 3 din Codul Penal”, se arată în comunicatul Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, transmis sâmbătă seara.
Articolul 112 din Noul Cod Aerian al României prevede că „Încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu prevăzute de actele normative cu putere de lege sau neîndeplinirea acestora, dacă fapta a pus în pericol siguranţa unei aeronave în zbor şi prin aceasta s-a cauzat o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi”.
De asemenea, în articolul 114, alineatele 1, 2 din acelaşi act normativ se precizează că „efectuarea serviciului de către personalul aeronautic aflat sub influenţa băuturilor alcoolice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă; efectuarea serviciului de către personalul aeronautic care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori se află sub influenţa unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”.
Totodată, la articolul 115 alineatul 1 este prevăzut că „pilotarea unei aeronave de către o persoană care nu posedă documentele de certificare prevăzute de reglementările în vigoare pentru pilotarea aeronavei respective se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani”.
Aeronava care s-a prăbușit undeva în mijlocul pădurii dintre localitățile Letca Nouă și Letca Veche. Când a ajuns în zonă, avionul s-a lovit de crengile copacilor, iar impactul cu solul le-a fost fatal celor două persoane care se aflau la bordul avionului. Aeronava a luat foc.
Apelul la 112 a fost dat în jurul orei 14:00. Avionul privat ar fi decolat de pe pe aerodromul Letca Nouă, iar la scurt timp, un martor a observat că s-a prăbuşit.
La finalul măsurătorilor, resturile epavei vor fi ridicate, iar expertiza tehnică va fi realizată chiar de specialiștii din cadrul Institutului Național de Expertiză Criminalistică.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!