Acum la Digi FM Alex Vidia NELLY FURTADO FT TIMBALAND - Promiscuous

Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au găsit aproape un kilogram de cocaină sub bancheta mașinii unui român

droguri
Polițiștii de frontieră de la Giurgiu au găsit droguri sub bancheta unei mașini. / Foto: Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră de la Giurgiu, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, au depistat în maşina unui român aproape un kilogram de cocaină (850 g), în pungi ascunse sub bancheta din spate.

Poliţia de Frontieră a precizat că bărbatul s-a prezentat, în jurul orei 14.00, pe sensul de intrare în ţară dinspre Bulgaria, iar sub bancheta din spate a autovehiculului a fost descoperită o pungă din plastic în care se aflau patru pachete de formă dreptunghiulară, sigilate cu bandă adezivă, conţinând cocaină.

”În cauză au fost sesizaţi procurorii DIICOT – Structura Centrală, care au reţinut faptul că cele peste 850 grame de cocaină (drog de mare risc), au fost introduse de inculpat pe teritoriul României, ascunse în autoturism, fiind destinate comercializării”, a mai transmis sursa citată.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic intern de droguri de mare risc.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o...
putin, trump
Vladimir Putin spune că planurile lui Donald Trump de anexare a...
myanmar (4)
Un cutremur puternic, cu magnitudinea 7,7, s-a produs în Myanmar și a...
Pe aceeași temă
Highway,2,Bucharest,-,Constanta,,Romania,-,10,August,,2021:
IPJ Timiş, după ce şeful Secţiei de Poliţie a fost reţinut pentru consum de droguri...
Arestat/ Shutterstock
Șef de secție din Timișoara, ridicat după percheziții. Este cercetat pentru petreceri cu...
Rapperul Jianu, prins cu droguri într-un taxi/ Foto: Instagram
Rapperul Jianu, prins cu droguri într-un taxi. Poliția a descoperit pliculețele ascunse sub...
Caro Quintero
Mexicul l-a extrădat în SUA pe Caro Quintero, lider violent al unui cartel de droguri. Patru...
Te-ar putea interesa și
giurgiu-ruse
Controalele vor fi introduse la frontiera bulgaro-română timp de şase luni de la 1 ianuarie...
Tudor Duma, prietenul lui Vlad Pascu
Tânăr din anturajul lui Vlad Pascu, acuzat de uciderea a doi tineri într-un accident la 2...
Giurgiu,,Romania,-,July,1,,2021:,Border,Police,Officer,Controls
Un cetățean german de 39 de ani, căutat pentru omor, prins de poliţiştii de frontieră din Satu...
elev droguri scoala
Elev de 15 ani, prins cu droguri la școală. Voia să le vândă colegilor
Partenerii noștri
Digi24 Regizorul Andrei Şerban către Ministrul Culturii în scandalul „Proorocul Ilie”: „E un moment foarte periculos, trebuie să ne trezim”
Regizorul Andrei Şerban către Ministrul Culturii în scandalul „Proorocul...
DigiSport Au luat decizia finală! Joao Felix schimbă iar echipa
Au luat decizia finală! Joao Felix schimbă iar echipa
PeRoz Cine e singura femeie care a fost căsătorită cu Val Kilmer. Actriță de succes, l-a făcut tată de două ori
Cine e singura femeie care a fost căsătorită cu Val Kilmer. Actriță de...
Film Now Val Kilmer, ultima postare pe rețelele sociale. Ce a transmis actorul cu mai puțin de două luni înainte de moarte
Val Kilmer, ultima postare pe rețelele sociale. Ce a transmis actorul cu...
Digi World De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul tuturor
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și...
ProFM Shakira, sinceră despre încercările vieții: Am învățat că poți să simți bucurie chiar și în timp ce-ți porți durerea
Shakira, sinceră despre încercările vieții: Am învățat că poți să simți...
Digi Life Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește, nașterile, la un minim fără precedent
Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește...
Rică Răducanu/ Profimedia
Câți bani a pierdut Rică Răducanu la jocurile de noroc. „E boală grea. Joc...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Serghei Riabkov
Rusia anunţă că nu poate accepta propunerile SUA privind Ucraina „în forma actuală”, sugerând...
Bercea Mondialu/ Foto: Facebook
Percheziții DIICOT acasă la Bercea Mondialu. Interlopul și membri ai familiei acestuia...
Donald,Trump,And,Vladimir,Putin,Official,Portraits,Displayed,On,Screens.
Oficialii americani cred că este puţin probabil să se ajungă la un acord de încetare a focului...
Law,And,Justice.,Bokeh,Background.
Un avocat din Baroul Bucureşti cercetat pentru declaraţii incitante la violenţă: ”Dacă...