AEP a anunțat că a expediat materialele electorale către cei 35.650 de cetățeni români care au solicitat să voteze prin corespondență la alegerile parlamentare care vor avea loc în data de 6 decembrie.
Plicul expediat către alegători conţine un certificat de alegător, o etichetă pentru sigilarea plicului exterior, un autocolant cu adresa Biroului electoral pentru votul prin corespondenţă, un autocolant cu menţiunea „PRIORITY/PRIORITAIRE”, un cod de bare ce asigură identificarea alegătorului, instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot, un buletin de vot prin corespondenţă pentru alegerea Senatului, un buletin de vot prin corespondenţă pentru alegerea Camerei Deputaţilor, un plic interior ce conţine un plic suport în interiorul căruia se află două autocolante cu menţiunea „VOTAT” şi o etichetă pentru sigilarea plicului interior.
Instrucţiunile privind exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 se găsesc atât în interiorul plicului, cât şi pe site-ul www.votstrainatate.ro.
AEP atrage atenţia că, potrivit legislaţiei în vigoare, plicul exterior ce conţine buletinele de vot şi certificatul de alegător trebuie să ajungă la Biroul electoral pentru votul prin corespondenţă, la misiunea diplomatică sau la oficiul consular, după caz, până la data de 3 decembrie.
Având în vedere contextul internaţional generat de pandemia de COVID-19, inclusiv frecvenţa redusă a curselor de transport, pentru o mai bună informare asupra timpilor de circulaţie a plicului ce urmează a fi returnat către România/reprezentanţa diplomatică sau consulară, AEP roagă alegătorii din străinătate să consulte site-urile administraţiilor poştale naţionale din ţara în care se află sau să solicite informaţii direct de la un oficiu poştal.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!