Acum la Digi FM C-BLOCK - so strung out

Grevă generală în învățământ începând cu 22 mai

Grevă în școli, profesori, clasă

Reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie au anunţat, marţi, că vor declanşa greva generală din 22 mai. Miercuri, 17 mai, va avea loc o grevă de avertisment, între orele 11.00 şi 13.00.

Decizia de a declanșa greva generală a fost luată în urma referendumului organizat de organizaţiile sindicale în rândul angajaţilor din sistem. Salariaţii din învăţământ solicită majorarea salariilor, investiţii în baza materială a şcolilor, eliminarea birocraţiei, dar şi măsuri pentru ca incidente violente să nu mai aibă loc în şcoli.

Reprezentanții federațiilor din educație - Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” - spun că Guvernul nu s-a ținut de promisiuni: „Nu mai putem accepta tergiversarea unor decizii în fața nemulumirilor colegilor noștri”.

Revendicările federaţiilor sindicale din educație:

  • Majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii;
  • Renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Verdi warning strike at Hamburg Airport
O grevă a paralizat aeroportul din Hamburg cu o zi înaintea celei anunţate de alte zece...
Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.
Grevă la Penitenciarul Craiova și Vaslui: „Ne-a ajuns cuțitul la os”
profesor profimedia-0148171067
Creşte numărul pensionarilor la catedră, avertizează Federaţia Sindicatelor Libere din...
Discurs neașteptat ținută de o elevă din Arad (2)
Reacția unor profesori după discursul tranșant al șefei de promoție al unui liceu din Arad: "A...
Te-ar putea interesa și
FIFA/ Shutterstock
FIFA, avertizată că jucătorii ar putea intra în grevă din cauza epuizării: „Cât de departe...
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Peste 160 de elevi şi profesori din Constanţa, evacuaţi din școală din cauza unui incident la...
Aerial,View,Of,Rai,,Radio,Televisione,Italiana,Tower,In,Milan.
Jurnaliştii de la RAI, televiziunea publică din Italia, fac grevă pentru a-şi apăra libertatea...
Bielsko,,Poland,-,12.10.2021:,The,Student,Learns,Math,On,His
Elevii polonezi au scăpat de temele obligatorii pentru acasă
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Au început negocierile cu Laurențiu Reghecampf!
Au început negocierile cu Laurențiu Reghecampf!
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus adio după doar doi ani de relație
Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris Jackson despre relația cu mama ei
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
HANDBAL FEMININ:CSM BUCURESTI-HC PODRAVKA VEGETA, LIGA CAMPIONILOR (9.02.2025)
Victorie pentru CSM Bucureşti, în sferturile Ligii Campionilor: 30-29 cu Team Esbjerg, la...
MIDEAST GAZA ISRAEL TROOPS OPERATION
Armata israeliană raportează „eşecuri profesionale” drept cauza uciderii personalului de...
Liepaja,,Latvia-,June,16,,2024:,Two,Full,Armed,Eurofighter,Typhon
Britanicii au interceptat aeronave ruseşti deasupra Mării Baltice, în apropierea spaţiului...
ATP Tour - Munich
Cel mai frumos cadou, chiar de ziua lui. Zverev a câştigat pentru a treia oară turneul de la...