Horaţiu Potra, în prezent politician şi apropiat al candidatului Călin Georgescu, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, propunerea procurorilor de arestare preventivă a acestuia fiind respinsă de instanâă. Decizia nu este definitivă.
Reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au declarat pentru News.ro că procurorii vor contesta decizia de lăsare în libertate a lui Horaţiu Potra, în condiţiile în care soluţia Judecătoriei Ploieşti prin care acesta a fost plasat sub control, judiciar nu este definitivă.
Decizia privind măsura controlului judiciar faţă de Potra a fost luată de Judecătoria Ploieşti, care a respins propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. vizând arestarea preventivă a acestuia.
O decizie similară a fost luată şi în cazul tânărului Andrei Florin Lup, în vârstă de 22 de ani, aflat la volanul Mercedesului cu care Potra se îndrepta spre Bucureşti în noaptea de sâmbătă spre duminică şi în care au fost găsite arme. Deciziile nu sunt definitive.
Horaţiu Potra a fost dus, marţi, în jurul orelor prânzului, la Judecătoria Ploieşti.
Surse judiciare afirmă că Potra, reţinut duminică seară şi aflat în custodia autorităţilor, a refuzat să facă orice declaraţii în dosarul în care e acuzat de instigare publică şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Aceleaşi surse au declarat pentru News.ro că la percheziţiile făcute luni în Bucureşti, şi în judeţele Sibiu şi Ilfov procurorii au găsit aproximativ 2 milioane de euro.
Dosarul în care cei doi sunt cercetaţi vizează infracţiuni de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică.
Ancheta a fost deschisă după ce Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, consilier local în Consiliul Local Mediaş, şi un tânăr de 22 de ani, au fost opriţi, în judeţul Prahova, în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar asupra lor au fost găsite arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum şi importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD şi 25.000 lei), laptopuri, medii de stocare şi o dronă profesională.
Procurorii spun că, în ceea ce priveşte aceste obiecte, ”se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracţiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate şi recompensarea acestora”.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!