Iubitul Elenei Udrea a comentat arestarea acesteia în Bulgaria. El are și un mesaj retoric pentru cei care au decis condamnarea ei. Adrian Alexandrov se întreabă cum îi poate explica fetiței sale în vârstă de 3 ani de ce nu este mama ei lângă ea.
„Sunteți mulți cei care ne-ați dat mesaje de încurajare, și apreciez din suflet că vă gândiți atât la noi, cât și la fetița noastră de 3 ani.
Și pentru asta, vă mulțumim!
Presa a dorit o reacție din partea mea, așa că voi scrie câteva rânduri despre EXECUȚIA ELENEI UDREA:
Trăim vremuri în care Constituția României nu mai înseamnă nimic pentru unii dintre cei care aplică legea, așa că au ajuns să condamne selectiv, sau la ordin!
Din ce în ce mai des simțim parcă o reîntoarcere în timp unde inchiziția își făcea simțiți colții.
Un astfel de caz este și cel al Elenei Udrea care a fost pusă zilele trecute în fața unui complet de judecată demn de secolul mai sus amintit, iar personajele care aveau obligația de a veghea și aplică legea au devenit niște veritabili inchizitori (unii mai moderni ce-i drept, dar metehnele sunt aceleași).
Elena Udrea avea dreptul de a-i fi admisă contestația și de a-i fi rejudecată cauza de un complet legal constituit. I s-a refuzat, deși în TOATE cazurile similare au fost admise.(ex: Dan Șova, V. Ponta, Iulian Bădescu, Șerban Pop, Horia Simu etc).
Astfel ICCJ încalcă Constituția României, dând curs unei decizii a CJUE, contrar deciziei Curții Constituționale a României. Președintele completului de judecată Ana Hermina Iancu (magistrala decizia ei), a stabilit că trebuie REJUDECATĂ cauza, dar ceilalți magistrați criminali și anume: Oana Burnei, Dan Andrei Enescu, Anca Mădălina Alexandrescu și Alina Ioana Ilie care au dat decizia ILEGALĂ, trebuie excluși din magistratură.
La final, i-aș întreba pe inchizitorii mai sus amintiți, dacă tot se pricep la toate… cum ar trebui să îi explic fiicei mele de ce mama ei nu e astăzi lângă ea? Nu i-aș dori niciunuia dintre voi, să simtă copiii voștri durerea pe care o simte fetiță mea, că i-ați luat mama abuziv de lângă ea, pentru a două oară! 2018 Costa Rica va spune ceva? După 3 luni de pușcărie, ați eliberat-o tot prin decizia voastră, a fost o greșeală, o eroare, nu? Și dacă nu aveți copii, v-aș dori să aveți cât mai mulți, să simțiți și voi iubirea adevărată dintre un părinte și propriul copil.
Ps: Mai există un for decizional care nu a fost luat în calcul de către falnicii aplicatori ai justiției, este vorba de justiția divină, de ea nu veți scăpa niciodată, e mereu dreaptă și nu judecă strâmb ca voi!
(mulțumesc tuturor celor din presă care au stat zile în șir la poartă, că nu au pus presiune pe mine, când eram cu fetița în drum spre grădiniță )
“viață-i luptă, deci te luptă”.”, a scris iubitul Elenei Udrea pe Facebook.
Elena Udrea a fost condamnată joi la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!