Acum la Digi FM NELLY FURTADO - All good things (Come to an end)

Jandarmii de la Parlament, cercetați penal de Parchetul Militar, după protest

jandarmi senat 1
Parchetul militar a deschis dosar penal după protestele de la Parlament.

Parchetul militar a deschis dosar penal după protestele de la Parlament, iar anchetatorii au suspiciuni că jandarmii au încălcat legea atunci când protestatarii au intrat în curtea instituției.

Valentin Stan, jurnalist Digi24: Procurorii militari s-au autosesizat după ce au văzut imaginile filmate acum două zile în curtea Parlamentului.

Anchetatorii au câteva semne de întrebare legate de felul în care jandarmii care se aflau la post au acționat în acea zi, atunci când peste 200 de protestatari au ajuns chiar la intrarea în Senat. Din imagini se vede că demonstranții nu au avut mari probleme în a intra în curtea Parlamentului, jandarmii nu au putut să îi oprească.

Sunt două infracțiuni pe care procurorii militari le cercetează – încălcarea consemnului și neglijență în serviciu. Astfel, jandarmii care trebuiau să păzească Parlamentul vor fi audiați.

Pe lângă acest dosar penal, Jandarmeria Capitalei este vizată și de o anchetă a corpului de control al ministrului de Interne, Lucian Bode.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
politist-mort
Poliția, Jandarmeria și Pompierii, la datorie de Paște. Zilnic acționează 9.600 de polițiști...
Front,View,Of,Brown,Bear,Isolated,On,Black,Background.,Portrait
Un urs a fost îndepărtat de jandarmi din apropierea unei cabane turistice din Neamţ
Prince Harry makes an appearance to meet with First Responders at Rock for First Responders presented by One805 at The Granada Theatre in Santa Barbara, Saturday March 8th, 2025.
Anchetă asupra ONG-ului fondat de prinţul Harry. „Ce s-a întâmplat săptămâna trecută a fost...
politist-1ecuson-politia-romana
Poliţia Capitalei a deschis un dosar penal pentru distrugere, în cazul violenţelor de duminică...
Te-ar putea interesa și
politist-mort
Anchetă la o şcoală din Bucureşti. Un elev de 10 ani a ascuns, într-un grup sanitar, un...
jandarm
Meciul FCSB – Olympique Lyon din Liga Europa. Măsuri anunţate de Jandarmerie pentru suporteri
Frații Tate/ Profimedia
Florida deschide o anchetă penală împotriva fraţilor Tate
Elena Lasconi, USR, press conference, Bucuresti, Romania - 02 Sep 2024
Lasconi, despre aducerea lui Călin Georgescu la Parchet: „Greşeala autorităţilor ar fi doar...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport A plecat pe 3.000.000 € din România, dar nu a mai jucat de un an! Giovanni Becali i-a lansat oferta
A plecat pe 3.000.000 € din România, dar nu a mai jucat de un an! Giovanni...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face valuri pe internet
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiții...
paste fericit mesaje
Paște Fericit! Mesaje și urări pentru cei dragi
Romanian Government, Cabinet Meeting, Bucharest, Romania - 13 Jun 2024
Premierul Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte pentru toţi creştinii din România: „Credinţa...
Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat
Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat. Trupul neînsuflețit a fost adus la mal