Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi la Sibiu, că procedurile pentru rotativa guvernamentală ar trebui să înceapă în cursul zilei de vineri, dar doar dacă se încheie greva din Educaţie. „Nu cred că se va face rotaţia în timpul unor negocieri”, a adăugat şeful statului.
„Eu nu am de gând să mă opun niciunei formule care duce la o guvernare stabilă. Încă se poartă discuţii, încă se poartă negocieri. Coaliţia trebuie să se hotărască cum va dori să arate viitorul Guvern şi cine trebuie să fie în coaliţia de guvernare, dar am încredere că lucrurile se vor rezolva. Acum sigur, fiind astăzi joi şi greva încă neîncheiată, vom vedea dacă vom reuşi să începem procedura mâine sau peste câteva zile, dar nu asta este important, dacă acum imediat sau peste o săptămână- două se face rotaţia. Important este să avem o procedură clară, să ştim cum va funcţiona coaliţia şi să avem un Guvern care garantează stabilitatea guvernării şi stabilitatea României. Aceste sunt lucruri pe care pun foarte mare preţ şi le-am transmis şi celor din conducerea coaliţiei”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat joi la Sibiu dacă UDMR ar trebui să rămână în continuare la guvernare sau noul Executiv să fie susţinut şi format doar de PNL şi PSD.
Chestionat dacă ar putea fi amânată desemnarea premierului programată să înceapă vineri, şeful statului a răspuns: „Mâine ar trebui să înceapă procedura, asta în condiţiile în care greva din învăţământ se finalizează. Vom vedea”.
Întrebat dacă greva nu va fi încheiată, atunci când ar putea demara procedurile rotaţiei prim-miniştrilor, preşedintele Iohannis a replicat: „Atunci este nevoie ca Guvernul şi coaliţia la modul general, să negocieze în continuare cu sindicatele până se găseşte o soluţie. Nu cred că rotaţia se va face în timpul unor negocieri. Este totuşi destul de complicat şi una şi alta sunt proceduri complicate. Se pot lua pe rând”, a completat Iohannis, conform news.ro.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!