Social-democrații nu sunt de acord ca persoanele nevaccinate să își achite tratamentul și spitalizarea în cazul în care se îmbolnăvesc de COVID-19. Reacția vine după ce liberalii au depus un amendament în acest sens.
În urma negocierilor dintre partide, deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat marți, că această variantă este exclusă din punct de vedere medical.
Sunt chiar 42 de pagini de amendamente pentru un proiect de lege care avea 2 pagini. Trebuie să le putem discuta, înțelege, în primul rând. Câteva lucruri de principiu: în mod evident, nu am fost de acord, și cred că au înțeles și partenerii noștri de discuție, că această problemă a plății serviciilor medicale de către cei care nu sunt vaccinați este exclusă, a precizat Rafila, la Palatul Parlamentului.
El a explicat că o astfel de variantă ar agrava și mai mult problemele legate de prezentarea tardivă la spital a celor care sunt infectați cu coronavirus.
Noi vrem să-i încurajăm să se prezinte cât mai repede, or asta era evident o barieră și, de asemenea, am continuat să susținem punctul de vedere că, în eventualitatea aprobării unui astfel de certificat verde, trebuie să găsim o soluție, cel puțin pentru o perioadă de timp, testarea să fie gratuită, mai ales că și logica spune că dacă mâine ar vrea toată lumea să se vaccineze lucrul acesta nu este posibil, a adăugat deputatul social-democrat.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!