Acum la Digi FM Lady Gaga & Bruno Mars - Die With A Smile (Beatmix)

Medicul Virgil Musta: Pacienții grav bolnavi regretă că nu au ascultat sfaturile specialiştilor sau că s-au lăsat pradă manipulării

virgil musta
Dr. Virgil Musta

Șeful Secţiei de Boli Infecţioase de la Spitalul ”Victor Babeş” din Timişoara, Virgil Musta, face apel la responsabilitate și la prevenție în fața valului 5 al pandemiei. Medicul transmite că acestea sunt singurele căi prin care putem evita pierderea unui număr mare de vieți.

„La doi ani de la începutul pandemiei, care a reprezentat un cataclism biologic transformat apoi într-un adevărat război mondial în sfera medicală, geopolitică, economică, socială şi psihologică şi care, din păcate continuă, căpătând noi valenţe, doresc să mulţumesc tuturor colegilor care ne-au sprijinit în această luptă dificilă: medici pneumologi, ATI-şti, medici de familie, medici de alte specialităţi şi asistente care au lucrat pe secţiile Covid, personalului ce lucrează pe ambulanţe, cei de la ISU şi întregului personal medical şi auxiliar care a fost împreună cu noi pe “front”. Totodată, mulţumesc tuturor acelora dintre voi care ne-au urmat sfaturile, ajutându-ne astfel în lupta dificilă de a salva vieţi. Fără voi, lupta noastră a specialiştilor din acest domeniu medical ar fi fost mult mai dificilă, iar rezultatele net inferioare”, îşi începe Virgil Musta mesajul postat, miercuri seară, pe Facebook.

Medicul atrage atenția cu privire la fake news, care „complică foarte mult tot acest efort de a depăşi cât mai repede pandemia”.

„Pe lângă activitatea din spital de la capul bolnavului, am considerat la fel de importantă munca de a vă informa corect, onest, despre ceea ce trebuie să facem pentru a preveni boala şi a ţine sub control pandemia. Boala poate însemna forme severe, risc de deces, persistenţa unor simptome şi afecţiuni care să ne perturbe viaţa în continuare. De aceea, în mod logic, prevenţia devine esenţială în această bătălie. În plus, ştirile false, fake news-urile, complică foarte mult tot acest efort de a depăşi cât mai repede pandemia. Este încă o luptă, foarte dificilă, pe care a trebuit şi trebuie să o ducem în continuare. Dar, nu ne dăm bătuţi. Printr-o informare continuă, din surse avizate, vom şti ce putem face şi ce este mai bine pentru noi şi pentru cei dragi nouă. Fiecare are dreptul si libertatea să-şi aleagă calea, soarta, am spus acest lucru de fiecare dată, dar noi avem datoria să vă informăm corect şi clar, astfel încât alegerea voastră să fie în cunoştinţă de cauză. Nu de puţine ori au fost situaţiile în care, bolnavi grav, unii pe patul de moarte, regretau că nu au ascultat sfaturile specialiştilor sau că s-au lăsat pradă manipulării şi fake news-urilor, dar era prea târziu”, mai scrie Musta.

Medicul spune că deși a fost amenințat, va continua să-și facă datoria.

„Din păcate, vor urma din nou momente dificile foarte curând, când şi ţara noastră va intra, inevitabil, în al 5-lea val pandemic. Îl vom depăşi şi pe acesta, dar, din nou, cu pierderi de vieţi omeneşti, deşi multe dintre aceste pierderi ar putea fi clar evitate dacă deciziile individuale ar fi cele responsabile, încă de pe acum. Depinde de fiecare dintre noi. Cu toate ameninţările şi intimidările la care uneori am fost supus, vă promit că voi continua să-mi fac datoria conform conştiinţei mele şi educaţiei, în spiritul valorilor creştine. Dar, totodată, vă rog să facem din nou front comun, să ne înţelegem şi să ne sprijinim unii pe alţii în această luptă. Fără implicarea voastră responsabilă, nu vom depăşi cu bine această pandemie”, mai scrie Musta.

Medicul face apel, în final, la respectarea măsurilor deja cunoscute pentru ca oamenii să se protejeze de virus.

”Vă rog să aplicaţi în continuare măsurile deja cunoscute prin care vă protejaţi pe voi şi pe cei din jurul vostru, să vă informaţi despre noutăţile terapeutice apărute şi care vă pot salva viaţa dacă acţionaţi, fie preventiv (vaccinurile), fie rapid după primele semne de boală (teste şi tratamente specifice). Păstrăm speranţa unui an nou mai bun, care să ne unească spre binele tuturor, care să ne aducă toleranţă, încredere şi responsabilitate. Avem deja o experienţă concretă prin care am trecut împreună, haideţi să folosim tot ceea ce ne-a ajutat până acum, tot ceea ce specialiştii încearcă permanent să îmbunătăţească legat de mijloacele de eradicare a acestei pandemii şi…va fi bine! Vă mulţumesc şi vă urez un an nou cu sănătate şi multe bucurii!”, mai scrie Virgil Musta.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MIX MARATON DE REVELION 2025
Best of Mix Maraton 2025 - 2
2025-03-12-6712
Ponta, despre Colectiv: Mi-am dat demisia în speranţa că următorul...
Rapperul Jianu, prins cu droguri într-un taxi/ Foto: Instagram
Rapperul Jianu, prins cu droguri într-un taxi. Poliția a descoperit...
grecia, martie 2025 (2)
Căldură record la mijlocul lunii martie, în Grecia, înainte de un...
Pe aceeași temă
Press Conference After the EU Summit in Brussels, Belgium.
Macron îşi aminteşte, la cinci ani de la prima izolare din cauza pandemiei covid-19, o...
Osasuna match postponed following the death of Barcelona's club doctor Garcia
Jucătorii de la FC Barcelona au aflat de decesul medicului lor cu doar câteva minute înainte...
piersic
Ce i-a spus medicul lui Florin Piersic, la câteva ore după operație. Artistul a trecut prin...
Doctors,Working,In,A,Hospital's,Pathology,Lab,Are,Analyzing,Scientific
De ce reapar pandemiile? Oamenii de ştiinţă oferă câteva posibile răspunsuri
Te-ar putea interesa și
Edmonton Oilers v Los Angeles Kings - Game Six
Medicul implicat în moartea actorului Matthew Perry nu mai are dreptul să profeseze...
Doctor,Prepares,Operating,Room,To,The,Beginning,Of,Surgery
Cine este medicul găsit inconștient într-o toaletă din Brașov, după ce și-a administrat o...
Nicu Covaci/ Foto: Facebook
Dezvăluirile făcute de medicul care l-a îngrijit pe Nicu Covaci: „Diagnosticul a fost...
Black,Stethoscope.,Healthcare.
Medic din Bucureşti, cercetat pentru luare de mită. Lua bani pentru intervenţii minim invazive
Partenerii noștri
Digi24 „Simion e o hienă”, spune Becali, care dezvăluie despre cum l-a susținut financiar pe liderul AUR. „Oamenii trebuie să știe adevărul”
„Simion e o hienă”, spune Becali, care dezvăluie despre cum l-a susținut...
DigiSport Gigi Becali: ”Poate să plece oricând liber”. Îl costă 800.000€ pe sezon
Gigi Becali: ”Poate să plece oricând liber”. Îl costă 800.000€ pe sezon
PeRoz Dan Bordeianu a divorțat discret, acum trei ani. A vorbit abia acum despre despărțirea de mama fetițelor sale: "Îi sunt recunoscător"
Dan Bordeianu a divorțat discret, acum trei ani. A vorbit abia acum despre...
Film Now Mister în cazul morții lui Gene Hackman și a soției sale. Au apărut noi detalii: „Ea nu a murit pe 11 februarie, a sunat la clinică!”
Mister în cazul morții lui Gene Hackman și a soției sale. Au apărut noi...
Digi World A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme...
ProFM Alexandra Stan, sătulă de speculațiile că ar fi însărcinată: "Cum ai ajuns la concluzia asta? Pentru că mă frec pe burtă?"
Alexandra Stan, sătulă de speculațiile că ar fi însărcinată: "Cum ai ajuns...
Digi Life Căsnicia triplează riscul de obezitate la bărbaţi, dar nu afectează femeile. De ce se îngrașă ei mai mult după ce s-au căsătorit
Căsnicia triplează riscul de obezitate la bărbaţi, dar nu afectează...
Mihai Albu, prima reacție după despărțirea Iuliei Albu de Mike/ Foto: Facebook
Mihai Albu, prima reacție după despărțirea Iuliei Albu de Mike: „Nu am...
Ultimele știri din matinal
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Contele Tibor Kálnoky
Cu ce pleacă Regele Charles din România? Contele Tibor Kálnoky dezvăluie preferințele regale
ana si cezar
Ana Ularu și Cezar Grumăzescu, invitați speciali la matinalul Digi FM: povești, provocări din...
Ultimele știri
2025-03-12-6341
Victor Ponta, după ce a fost înlocuit de la şefia Comisiei pentru Politică Economică: „Voi...
Vladimir Putin/ Profimedia
Putin promite o întoarcere dificilă pentru companiile occidentale care „au trântit uşa...
dan-bittman
Ce pensie ar urma să primească Dan Bittman: „Empatizez cu toți cei care nu reușesc să-și ducă...
Diana Șoșoacă
Diana Șoșoacă, în haine de doliu, în direct la Russia Today: "Rusia are o democrație reală...