Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a fost întrebat sâmbătă, la Constanţa, ce şanse are Klaus Iohannis să devină secretar general al NATO.
Geoană nu a dorit să comenteze şansele preşedintelui Iohannis, dar a precizat că este foarte important ca aliaţii să decidă prin consens şi cât mai repede un succesor al lui Jens Stoltenberg.
„Nu comentez. E o chestiune pe care aliaţii o decid. Este dreptul lor exclusiv. E singura chestiune în care secretarul general sau eu nu avem niciun fel de rol şi nici nu dorim să comentăm un astfel de subiect. Este foarte important ca după un mandat de mare succes al lui Jens Stoltenberg aliaţii să decidă prin consens şi sperăm cât mai rapid cu putinţă un succesor care să poată să conducă această organizaţie atât de importantă în anii care vin, care vor fi la fel de complecşi şi de provocatori”, a declarat Mircea Geoană, potrivit News.ro.
Klaus Iohannis a anunţat marţi că a decis să intre în competiţie pentru funcţia de secretar general al NATO, argumentând că decizia are la bază performanţa României, experienţa acumulată pe parcursul celor două mandate de preşedinte al României, înţelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, şi în special regiunea noastră, şi angajamentul său ferm faţă de valorile şi obiectivele fundamentale ale NATO.
Anunţul a venit la puţin timp după apariţia informaţiei potrivit căreia România a notificat aliaţii din NATO că intenţionează să-l propună pe Klaus Iohannis pentru funcţia de secretar-general al Alianţei şi în contextul în care premierul olandez demisionar Mark Rutte beneficiază de o puternică susţinerea pentru a-i urma lui Jens Stoltenberg la şefia NATO.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!