Reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor au solicitat, luni, 29 mai, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Nicolae Ciucă şi ministrului Educaţiei, Ligia Deca, concretizarea tuturor propunerilor venite din partea profesorilor cât mai urgent posibil şi stabilirea unei proceduri de urgenţă pentru înscrierea elevilor la examenul de Bacalaureat.
"Astăzi ar trebui să înceapă înscrierea la examenul de Bacalaureat, etapa de debut a calendarului celor mai importante examene naţionale. Însă, din păcate, unii elevi din România nu vor avea această posibilitate, luând în calcul întregul context în care ne aflăm şi probabilitatea ca resursa umană a unor unităţi de învăţământ să nu permită organizarea optimă a acestui proces. Totodată, finalul săptămânii viitoare marchează, cel puţin teoretic, conform calendarului în vigoare, încheierea cursurilor pentru elevii claselor a XII-a. Vocile acestor elevi, care nu cunosc încă modul în care le va fi încheiată situaţia şcolară, trebuie ascultate în paralel cu susţinerea noastră, a tuturor, pentru cadrele didactice. În acest sens, vă solicităm concretizarea tuturor propunerilor venite din partea profesorilor din România cât mai urgent posibil. De asemenea, ne dorim ca, pe termen scurt, să fie stabilită o procedură de urgenţă pentru înscrierea elevilor la examenul de Bacalaureat", afirmă CNE într-un comunicat citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, pot apărea situaţii în care anumiţi elevi din diferite clase şi unităţi de învăţământ nu se vor putea înscrie la Bacalaureat.
CNE susţine că singura modalitate prin care s-ar putea reveni la normalitate şi la calendarul iniţial al examenelor naţionale este implicarea "reală" a Guvernului României în a readuce echilibrul în sectorul de educaţie.
"Singura modalitate prin care am putea reveni la normalitate şi la calendarul iniţial al examenelor naţionale este implicarea reală a Guvernului României în a readuce echilibrul în sectorul de educaţie. Este evident că negocierile derulate până în prezent nu au conturat o soluţie viabilă pentru conflictul existent. Atragem atenţia asupra contextului critic în care ne aflăm şi subliniem necesitatea de a purta un dialog constructiv cu sindicatele din învăţământ", mai spun reprezentanţii CNE.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!