Un copil de trei ani şi zece luni a murit, joi seară, după ce a căzut de la etajul şapte al unui bloc din centrul Iaşiului, după ce, rămas nesupravegheat în cameră, s-ar fi urcat pe pervazul ferestrei.
Potrivit poliţiştilor, copilul a rămas nesupravegheat într-o cameră, s-a urcat pe pervaz şi ar fi căzut pe fereastră. Incidentul s-a petrecut, joi seară, la un bloc situat pe bulevardul Independenţei, potrivit News.ro.
Copilul a fost transportat în stare critică la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi.
”Echipajul a fost dirijat la o solicitare pe bulevardul Independenţei la un copil în vârstă de trei ani şi zece luni, care a căzut de la etajul şapte. El a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, dar şi o fractură închisă la braţul stâng. A fost transportat la UPU de la Spitalul de Copii Sfânta Maria”, a afirmat coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, medicul Diana Cimpoeşu.
Copilul a intrat în stop cardio-respirator, fiind resuscitat, fără succes, de către cadrele medicale.
Poliţiştii au demarat cercetări pentru ucidere din culpă. Ancheta va continua pentru a fi stabilite împrejurările în care s-a produs tragedia.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!