Acum la Digi FM SHAWN MENDES - There s Nothing Holding Me Back

Un polițist a fost reținut după ce a fost prins în flagrant când lua o mită de 750 de euro

mita

Un polițist a fost reținut, joi seara, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, după ce ar fi fost prins în flagrant delict în timp ce primea 750 de euro mită de la o persoană cercetată pentru fals privind identitatea.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, procurorii au dispus reţinerea pe o durată de 24 de ore a unui agent şef principal de poliţie din cadrul postului Fărcaşele pentru luare de mită şi trafic de influenţă, relatează Mediafax.

Conform procurorilor, acesta ar fi fost surprins joi în flagrant delict în timp ce primea 750 euro de la un denunțător „în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, sau în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare acestor îndatoriri, referitor la cercetările penale pe care poliţistul le-a efectuat într-un dosar penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în care denunţătorul a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, astfel încât cercetările penale efectuate în respectivul dosar penal să-i fie favorabile denunţătorului”.

Totodată, polițistul ar fi susținut că are influenţă asupra procurorului de caz, spunându-i denunţătorului că l-a determinat pe acesta să dispună o soluţie favorabilă, de netrimitere în judecată.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Papa Francisc în sicriu
Vaticanul a făcut publice primele poze cu papa Francisc în sicriu. Va...
Papa Francisc în România, în 2019
S-a stabilit data înmormântării papei Francisc
Femeie în ploaie, precipitații, frig
Instabilitate atmosferică marți și miercuri. Temperaturi ridicate...
Pe aceeași temă
judecator
Agentul de pază de la Casa de Pensii Sibiu suspectat că a intermediat mita pentru pensii...
Un șofer român a câștigat 3.000 de euro de la Poliția Rutieră, după ce a fost lăsat fără permis pentru o pastilă / Shutterstock
Un șofer român a câștigat 3.000 de euro de la Poliția Rutieră, după ce a fost lăsat fără...
Direcția Generală Anticorupție, DGA
Un funcționar public dintr-o primărie din Caraş-Severin, reţinut după ce a luat mită peste...
A fost activat Planul Roşu de Intervenţie în Olt după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren cu 70 de călători/ Foto: News.ro
A fost activat Planul Roşu de Intervenţie în Olt după ce a izbucnit un incendiu la vagonul...
Te-ar putea interesa și
vlad oprea prmar sinaia
Primarul din Sinaia, reținut de procurorii DNA, după audieri. Acuzațiile care i se aduc lui...
Soos Zoltan
Primarul din Târgu Mureş, reţinut de DNA pentru luare de mită. El ar fi primit opere de artă...
Spitalul CF2 București
Fostul manager al Spitalului CF 2 din Bucureşti, suspectat că a luat mită, a semnat un acord...
Bucharest,,Romania,-,March,25,,2020:,Romanian,Road,Police,Officer
Cazul halucinant al studentei arestată pentru o imprimantă. Ce spune Poliția că s-a întâmplat
Partenerii noștri
Digi24 Explozii masive lângă Moscova! Localități în pericol. Amenințările autorităților pentru presă
Explozii masive lângă Moscova! Localități în pericol. Amenințările...
DigiSport Topal, OUT de la Petrolul? Care ar fi culisele plecării lui Ciprian Panait și ce se întâmplă la ploieșteni
Topal, OUT de la Petrolul? Care ar fi culisele plecării lui Ciprian Panait...
PeRoz Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație caritabilă rupe tăcerea
Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu...
Film Now Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”. Scena pe care Jennifer Lawrence o regretă și azi
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat formele voluptoase
Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Donald Trump
Donald Trump, momentele-cheie din primele 100 de zile de mandat. A transformat Biroul Oval...
piata sf petru
Cinci zile de doliu național în Italia, după moartea papei Francisc
papa francisc de paște
Ultimele ore din viața papei Francisc: "Nu a suferit, totul s-a petrecut repede". Ce s-a...
Leonardo DiCaprio, omagiu emoționant după moartea Papei Francisc/ Profimedia
Ce spune Leonardo DiCaprio despre întâlnirea pe care a avut-o cu Papa Francisc. Omagiul adus...