Acum la Digi FM Alice Tudor și Ramon Cotizo LOST FREQUENCIES FEAT ZONDERLING & KELVIN JONES - Love To Go

Un pompier tunde refugiați în Gara de Nord în timpul liber: „Vreau să ajut cât pot”

laurentiu isu giurgiu
Foto: Facebook ISU Giurgiu

Un pompier din cadrul ISU Giurgiu, pasionat de frizerie, este voluntar în Gara de Nord, unde ajută şi tunde refugiaţi ucraineni, în timpul liber.

„Am auzit de la colegi şi de la prieteni că în Gara de Nord sunt spaţii amenajate pentru cetăţenii ucraineni care ajung în capitală şi nu am stat pe gânduri. Am mers în gară, m-am înscris pe lista voluntarilor, iar apoi mi-am amenajat acolo un loc special pentru tuns. În curând voi absolvi un curs de frizerie. Am învăţat de la cei mai pricepuţi în acest domeniu şi m-am gândit că ar fi o idee bună să le aduc oamenilor zâmbetul pe buze, în timp ce aşteaptă în gară. Am câteva zile libere şi vreau să ajut atât cât pot", a declarat miercuri, presei, plutonier Purcărea Laurenţiu.

El spune că a fost puţin mai greu la început pentru că oamenii nu ştiau exact ce trebuie să facă pentru a se tunde. După ce și-au dat seama că nu îi costă nimic, au venit în micul salon improvizat al pompierului

Marţi a tuns opt persoane, iar miercuri după-amiază va merge din nou în Gara de Nord.

El spune că deja unii oamenii au început să zâmbească şi aceasta este cea mai mare mulţumire.

Laurenţiu are 27 de ani, este pompier în cadrul ISU Giurgiu din anul 2015 şi activează la Garda de Intervenţie Mihăileşti.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Briefing of Volodymyr Zelenskyy in Kyiv on April 17, 2025, Ukraine - 17 Apr 2025
Zelenski acuză Rusia că a încălcat încetarea focului pe care a anunţat-o
Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat
Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat. Trupul neînsuflețit a fost adus la mal
lavrov
Lavrov estimează că nu este uşor să se ajungă la un acord de pace în Ucraina cu SUA. „Suntem...
Russian Strike on Kryvyi Rih, Ukraine - 02 Apr 2025
Rusia, al doilea atac asupra Krivoi Rog, vineri seara. Bilanţul primei lovituri asupra...
Te-ar putea interesa și
razboi in ucraina
Profesor universitar, despre un posibil acord de pace în Ucraina: „Nimeni nu îşi doreşte...
Le Président de la République française, Emmanuel Macron, reçoit son homologue par intérim de la Roumanie, Ilie Bolojan, au palais présidentiel de l'Elysée à Paris
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Prezenţa militară franceză în România va fi consolidată în...
Ukraine,Flag,On,Chess,Between,Usa,And,Russia,On,Chess
Ucraina acuză echipa lui Trump că îi „alimentează apetitul lui Putin”, după întâlnirea...
President Trump Returns To White House From Palm Beach, Florida
Trump afirmă că discuţiile cu Ucraina şi Rusia „merg destul de bine”
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Un jucător s-a salvat, restul sunt OUT! Surpriza lui Gigi Becali și lista "condamnaților"
Un jucător s-a salvat, restul sunt OUT! Surpriza lui Gigi Becali și lista...
PeRoz Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are "prieteni cu beneficii": "Sunt Fran Drescher! Ce credeți?!"
Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are...
Film Now Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie discretă în casa lor. Cine e soția actriței din Twilight
Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui: "Când tata a murit, mama și-a tăiat părul. Nu a trecut peste"
Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Cardinalii se reunesc marți pentru a planifica funeraliile Papei Francisc/ Profimedia
Cardinalii se reunesc marți pentru a planifica funeraliile Papei Francisc. Înmormântarea ar...
O fată de 15 ani din Argeş a murit după ce a căzut de pe o trotinetă electrică/ Shutterstock
O fată de 15 ani din Argeş a murit după ce a căzut de pe o trotinetă electrică. Vehiculul era...
Papa Francisc
Papa Francisc şi-a petrecut ultima zi a vieţii lucrând, în ciuda indicaţiilor medicilor: „A...
papa francisc
Testamentul papei Francisc. Și-a dorit un mormânt "în pământ, simplu, fără decorațiuni", cu o...