Inflaţia nu este la un nivel record şi nici nu e 5%, aceasta fiind o estimare a Băncii Naţionale a României, a declarat, joi, Dan Vîlceanu, la Ministerul Finanţelor. Potrivit datelor INS publicat în luna august, rata anuală a inflației a urcat la 5%.
„Nu, inflaţia nu este la un nivel record şi nici nu e 5%. 5% e o estimare a Băncii Naţionale (...) Din punctul meu de vedere lucrul acesta trebuie discutat în primul rând cu titularul problemei care este Banca Naţională. Pe de altă parte, Guvernul României nu a mai luat măsuri care să genereze inflaţie anul acesta şi aici daţi-mi voie să vă aduc aminte faptul că nu am majorat venituri ale angajaţilor şi toate măsurile luate au fost în direcţia reducerii inflaţiei şi nicidecum a creşterii, dar să ştiţi că nu există creştere economică, în lume nu s-a inventat, fără să aibă şi un puseu inflaţionist”, a spus Vîlceanu, potrivit Agerpres.
Potrivit datelor publicate luna aceasta de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a urcat la 5% în luna iulie 2021, de la 3,9% în iunie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,64%, serviciile cu 2,74%, iar mărfurile alimentare cu 2,33%.
BNR a anunţat, recent, că a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 3,4% pentru sfârşitul anului viitor.
Premierul Florin Cîţu a participat, joi dimineaţă, la ceremonia de predare-primire a funcţiei de ministru al Finanţelor şi preluarea mandatului de către Dan Vîlceanu.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!