Cristian Borcea a fost eliberat condiționat, ca urmare a unei decizii definitive a Tribunalului Ilfov.
Fostul finanțator al clubului Dinamo a fost condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare pentru evaziune fiscală, în dosarul Transferurilor.
A stat în spatele gratiilor mai bine de patru ani, timp în care a muncit și a scris cărți.
Borcea și-a recăpătat libertatea la două luni după ce a doua cerere de eliberare condiționată i-a fost respinsă de o altă instanță.
După ieșirea din închisoare, încerci să apreciezi mai mult oamenii de lângă tine, să petreci mai mult cu oamenii de lângă tine. Nu vreau să mă gândesc decât că trebuie să merg la doctor, să fac teste, să nu credeți că este ușor și nu lasă urme. Nu este ușor pentru nimeni să stai 4 ani și 3 luni. În interior sunt și au fost multe frământări, a spus fostul finanțator de la Dinamo, la ieșirea din Penitenciarul Jilava.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!