O femeie din judeţul Iaşi a fost înjunghiată, luni, de către soţul său în Primăria Belceşti, unde ar fi mers pentru a depune actele de divorţ.
Anchetatorii susţin că femeia ar fi fost înjunghiată de mai multe ori. În ajutorul ei au sărit câţiva angajaţi ai primăriei care au auzit ţipetele femeii. Victima a fost transportată cu elicopterul SMURD în stare gravă la un spital din Iaşi. Agresorul a fost preluat de poliţişti, pentru a fi audiat.
Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, a precizat că femeia riscă să își piardă mâna dreaptă. „Echipajul elicopterului SMURD Iași a găsit femeia conștientă, cu plăci la nivelul brațului drept, abdomenului și toracelui. A fost preluată, s-a început tratamentul. Plaga tăiată produsă de o armă albă pare că intersectează la nivelul brațului drept atât axul vascular, cât și cel nervos. A fost adusă în UPU Sf. Spiridon, este investigată în acest moment, au fost chemate echipele de gardă de la Chirurgie vasculară și Chirurgia plastică, fiind vorba de un deficit motor și senzitiv la nivelul brațului drept, secundar plăgii tăiate de la acest nivel”, a spus Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.
Potrivit www.bzi.ro, o femeie care s-a prezentat, luni, la Primăria Belceşti, judeţul Iaşi, pentru a depune actele de divorţ, a fost înjunghiată de soţul său. Bărbatul ar fi fugărit-o pe holurile instituţiei şi când a prins-o, a înjunghiat-o.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!