Cuplul Mihaela Buzărnescu/Fanny Stollar (România/Ungaria) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie "WTA 250" de la Budapesta.
În finală, Buzărnescu şi Stollar au învins echipa Aliona Bolsova Zadoinov / Tamara Korpatsch (Spania / Germania), scor 6-4, 6-4. Meciul a durat o oră și 16 minute.
Mihaela Buzărnescu a mai câștigat un trofeu la dublu, în 2018, alături de Raluca Olaru, la Strasbourg.
Pentru câștigarea trofeului, Mihaela și Fanny vor primi un cec în valoare de 10.300 de dolari şi câte 280 de puncte ATP.
După turneul de la Budapesta, Mihaela Buzărnescu va pleca direct la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!