Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern privind acordarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, de doctorat, postdoctorale şi de cercetare, a anunţat ministrul Ligia Deca.
"Proiectul "România Educată" explică necesitatea intensificării procesului de internaţionalizare a sistemului de învăţământ superior românesc, prin încurajarea membrilor comunităţii universitare să participe în mobilităţi internaţionale. În acest sens, ne propunem reluarea burselor pentru stagii de studii universitare, stagii postdoctorale şi de cercetare, instituite pentru prima oară în anul 1998", a scris Ligia Deca pe Facebook, potrivit Agerpres.ro.
Potrivit acesteia, cuantumul bursei lunare va fi de cel puţin 1.000 de euro, iar statul român va asigura inclusiv plata transportului din România până la locul de desfăşurare a stagiului şi retur. După finalizarea stagiului, bursierul îşi va relua studiile universitare sau postuniversitare în ţară.
"Prin această măsură, urmărim formarea de specialişti în domenii de maxim interes pentru România, precum: cel energetic, bioeconomie, eco-nano-tehnologii, afaceri transatlantice, relaţiile internaţionale, diplomaţia Uniunii Europene sau guvernanţă europeană. Posibilitatea efectuării unor astfel de stagii universitare va îmbunătăţi calitatea şi aplicabilitatea cercetării româneşti, prin sincronizarea cu noile trenduri de cercetare", a adăugat ea.
Propunerile şi sugestiile cu privire la acest proiect, publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei, pot fi făcute până pe 16 ianuarie.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!