După 7 ani de când a fost înființată, ministrul Educației vrea să renunțe la clasa pregătitoare. Ar urma să fie înlocuită cu clasa întâi, iar din clasa a patra, elevii vor avea atât învățător, cât și profesori.
Vor fi evaluări naționale în plus, inclusiv în clasele a treia și a șasea și ar putea fi introdusă o curriculă diferențiată, în funcție de potențialul elevilor care învață în categorii diferite de școli.
Ecaterina Andronescu nu a spus când vor intra în vigoare aceste schimbări. Deocamdată, va discuta cu dascălii și asociațiile de părinți.
A intrat în mentalul public drept „clasa zero”, ceea ce mi se pare de neacceptat, din start reflectă o imagine extrem de negativă și în mintea copilului. Cum să fii în clasa zero? Este absolut greșit! Nu cred că putem să mai acceptăm că mergem cu același curriculum în toate școlile noastre. Sunt școli unde lucrul acesta îl putem face, putem așeza ștacheta foarte sus și sunt școli în care noi trebuie să ne adaptăm instrumentele de învățare la ceea ce societatea ne arată că ne aflăm, a declarat ministrul Educației.
Idile nu sunt greșite, apreciază specialiștii din domeniu, care atrag însă atenția că nu are cine să le aplice.
O formă de curriculum diferențiat este și acum prin curriculum la decizia școlii. Va trebui să vedem cum e în noua lege, dacă crește procentul acesta de curriculum obligatoriu. Atractivitatea școlii, pe care o invocă toată lumea, ține și de faptul că învățarea nu mai are legătură cu realitatea. Copilul nu înțelege de ce trebuie să învețe un anumit conținut, nu i se pare relevant pentru viața lui de zi cu zi sau ulterior. Nu mai facem deloc abilități practice, nu mai avem același context, explică expertul în educație Daniela Visoianu.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!