O plângere a fost depusă, miercuri, de către directorul Muzeului Luvru pentru "ameninţare cu atentatul", a declarat o sursă din cadrul poliţiei pentru Le Figaro. Faptele ar fi avut loc duminică, 17 martie. Ameninţarea a fost făcută prin intermediul unui formular de contact completat în limba engleză şi trimis la ora 3.47 prin intermediul site-ului muzeului.
"Ne-am angajat să aruncăm în aer Mona Lisa şi multe alte capodopere. Doar un avertisment: 100 kg de C4 fac multe pagube. Părinţii fondatori ai Confederaţiei", a fost mesajul scris în limba lui Shakespeare, potrivit informaţiilor Le Figaro.
În momentul incidentului, Musée du Louvre a cerut ofiţerului de serviciu din cadrul Ministerului Culturii, responsabil cu apărarea şi securitatea, să efectueze o inspecţie amănunţită a instituţiei, relatează News.ro. Niciun obiect nu a fost găsit de acest agent.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!